Art. 28. - Art. 28: Disponibilitatea sistemelor de calificare, acreditare şi certificare - Directiva 1791/13-sept-2023 privind eficienţa energetică şi de modificare a Regulamentului (UE) 2023/955 (reformare)

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 20 Septembrie 2023 până la: 4 August 2026
Art. 28: Disponibilitatea sistemelor de calificare, acreditare şi certificare
(1)Statele membre instituie o reţea asigurând un nivel adecvat de competenţe pentru profesiile legate de eficienţa energetică, care să corespundă necesităţilor pieţei. Statele membre, în strânsă cooperare cu partenerii sociali, se asigură că sunt disponibile sisteme de certificare sau sisteme echivalente de calificare, inclusiv, acolo unde este necesar, programe adecvate de formare, pentru profesiile legate de eficienţa energetică, inclusiv pentru furnizorii de servicii energetice, auditorii energetici, managerii energetici, experţii independenţi, instalatorii de elemente de clădiri astfel cum sunt menţionaţi în Directiva 2010/31/UE şi furnizorii de servicii integrate de renovare, şi că sistemele respective sunt fiabile şi contribuie la obiectivele naţionale privind eficienţa energetică şi la obiectivele generale ale Uniunii privind decarbonizarea.
Statele membre se asigură că furnizorii de sisteme de certificare sau de sisteme echivalente de calificare, inclusiv, acolo unde este necesar, furnizorii de programe adecvate de formare, sunt acreditaţi în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (47) sau aprobaţi în conformitate cu legislaţia sau standardele naţionale convergente.
(47)Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (JO L 218, 13.8.2008, p. 30).
(2)Statele membre promovează participarea la programele de certificare, formare şi educaţie pentru a asigura un nivel adecvat de competenţe pentru profesiile din domeniul eficienţei energetice, care să corespundă nevoilor pieţei.
(3)Până la 11 octombrie 2024, Comisia:
a)în cooperare cu un grup de experţi desemnaţi de statele membre, instituie un cadru sau concepe o campanie de atragere a mai multor persoane către profesii din domeniul eficienţei energetice, asigurând în acelaşi timp respectarea principiului nediscriminării;
b)evaluează viabilitatea înfiinţării unei platforme cu rol de punct unic de acces, utilizând, acolo unde este posibil, iniţiativele existente, pentru a oferi sprijin statelor membre în stabilirea măsurilor lor de asigurare a unui nivel adecvat de profesionişti calificaţi, necesari pentru a ţine pasul cu ritmul progreselor în materie de eficienţă energetică în vederea atingerii obiectivelor Uniunii privind clima şi energia. Platforma ar urma să reunească experţi din statele membre, partenerii sociali, instituţiile de învăţământ, mediul academic şi alte părţi interesate relevante pentru a încuraja şi promova bune practici în ceea ce priveşte sistemele de calificare şi programele de formare, cu scopul de a asigura un număr mai mare de profesionişti din domeniul eficienţei energetice şi de a recalifica sau perfecţiona profesionişti existenţi pentru a răspunde nevoilor pieţei.
(4)Statele membre se asigură că sistemele naţionale de certificare sau sistemele echivalente de calificare, inclusiv, acolo unde este necesar, programele de formare, ţin seama de standardele europene sau internaţionale existente privind eficienţa energetică.
(5)Statele membre pun la dispoziţia publicului sistemele de certificare, sistemele echivalente de calificare sau programele de formare adecvate menţionate la alineatul (1) şi cooperează între ele şi cu Comisia în vederea comparării şi recunoaşterii acestor sisteme.
Statele membre iau măsurile adecvate pentru a atrage atenţia consumatorilor asupra disponibilităţii sistemelor respective, în conformitate cu articolul 29 alineatul (1).
(6)Până la 31 decembrie 2024 şi, ulterior, cel puţin o dată la patru ani, statele membre evaluează dacă sistemele asigură nivelul necesar de competenţe şi accesul egal pentru toate persoanele, în conformitate cu principiul nediscriminării, pentru furnizorii de servicii energetice, auditorii energetici, managerii energetici, experţii independenţi, instalatorii de elemente de clădiri, astfel cum sunt menţionaţi în Directiva 2010/31/UE şi furnizorii de servicii integrate de renovare. Statele membre evaluează, de asemenea, decalajul dintre numărul de profesionişti disponibili şi numărul de profesionişti necesari. Statele membre pun evaluarea şi recomandările aferente la dispoziţia publicului şi le transmit prin intermediul platformei electronice instituite în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul (UE) 2018/1999.