Art. 60. - Art. 60: Raportarea încălcărilor şi protecţia persoanelor care efectuează raportarea - Directiva 1640/31-mai-2024 privind mecanismele care trebuie instituite de statele membre pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 şi de modificare şi abrogare a Directivei (UE) 2015/849

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 19 Iunie 2024
Art. 60: Raportarea încălcărilor şi protecţia persoanelor care efectuează raportarea
(1)Directiva (UE) 2019/1937 se aplică raportării încălcărilor Regulamentelor (UE) 2024/1624 şi (UE) 2023/1113 şi ale prezentei directive, precum şi protecţiei persoanelor care raportează astfel de încălcări şi a persoanelor vizate de raportările respective.
(2)Autorităţile de supraveghere sunt autorităţi care sunt competente să instituie canale externe de raportare şi să întreprindă acţiuni subsecvente raportărilor în ceea ce priveşte cerinţele aplicabile entităţilor obligate, în conformitate cu Directiva (UE) 2019/1937.
(3)Autorităţile publice care supervizează organismele de autoreglementare menţionate la articolul 52 sunt autorităţile care sunt competente să instituie canale externe de raportare şi să întreprindă acţiuni subsecvente raportărilor efectuate de organismele de autoreglementare şi de personalul acestora în ceea ce priveşte cerinţele aplicabile organismelor de autoreglementare în exercitarea funcţiilor de supraveghere.
(4)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere din sectorul nefinanciar comunică anual către ACSB următoarele:
a)numărul raportărilor primite în temeiul alineatului (1) şi informaţii privind proporţia raportărilor în legătură cu care au fost întreprinse sau se întreprind acţiuni subsecvente, inclusiv dacă au fost soluţionate sau dacă sunt în curs de soluţionare, precum şi a raportărilor care au fost respinse;
b)tipurile de nereguli raportate;
c)în cazul în care au fost întreprinse acţiuni subsecvente raportărilor, o descriere a acţiunilor întreprinse de supraveghetor şi, în cazul raportărilor care sunt în curs de soluţionare, o descriere a acţiunilor pe care supraveghetorul intenţionează să le întreprindă;
d)în cazul în care raportările au fost respinse, motivele care au stat la baza respingerii lor.
Raportările anuale menţionate la primul paragraf nu conţin nicio informaţie privind identitatea sau ocupaţia persoanelor care efectuează raportările, nici orice alte informaţii care ar putea conduce la identificarea acestora.