Art. 16. - Art. 16: Nivelul de protecţie - Directiva 1158/20-iun-2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 188L

În vigoare
Versiune de la: 12 Iulie 2019
Art. 16: Nivelul de protecţie
(1)Statele membre pot introduce sau menţine dispoziţii care sunt mai favorabile lucrătorilor decât cele prevăzute în prezenta directivă.
(2)Punerea în aplicare a prezentei directive nu constituie temei pentru a justifica o reducere a nivelului general de protecţie a lucrătorilor din domeniile reglementate de prezenta directivă. Interzicerea unei astfel de reduceri a nivelului de protecţie nu aduce atingere dreptului statelor membre şi al partenerilor sociali de a stabili, având în vedere circumstanţele care se schimbă, dispoziţii legislative, de reglementare sau contractuale, altele decât cele în vigoare la 1 august 2019, cu condiţia să fie respectate cerinţele minime stabilite în prezenta directivă.