Art. 84. - Art. 84: Excepţii privind anumite cerinţe - Directiva 1132/14-iun-2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăţilor comerciale (codificare)

Acte UE

Jurnalul Oficial 169L

În vigoare
Versiune de la: 12 August 2022
Art. 84: Excepţii privind anumite cerinţe
(1)Statele membre pot deroga de la primul paragraf al articolului 48, de la articolul 60 alineatul (1) litera (a) prima teză, precum şi de la articolele 68, 69 şi 72 în măsura în care aceste derogări sunt necesare pentru adoptarea sau aplicarea dispoziţiilor menite să încurajeze participarea angajaţilor sau a altor categorii de persoane stabilite de legislaţia internă la capitalul întreprinderilor.
(2)Statele membre pot să nu aplice articolul 60 alineatul (1) litera (a) prima teză şi articolele 73, 74, 79, 80, 81 şi 82 pentru societăţile comerciale constituite în conformitate cu un act cu putere de lege specială, care emit atât acţiuni de capital, cât şi acţiuni pentru lucrători, cele din urmă fiind emise în favoarea colectivului angajaţilor societăţii comerciale, acesta fiind reprezentat la adunările generale ale acţionarilor prin delegaţi cu drept de vot.
(3)Statele membre se asigură că articolul 49, articolul 58 alineatul (1), articolul 68 alineatele (1), (2) şi (3), articolul 70 alineatul (2) primul paragraf, articolele 72-75, 79, 80 şi 81 din prezenta directivă nu se aplică în cazul aplicării instrumentelor, competenţelor şi mecanismelor de rezoluţie prevăzute în titlul IV din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*) sau în titlul V din Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European şi al Consiliului (**).
(*)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190).
(**)Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea şi rezoluţia contrapărţilor centrale şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 şi (UE) 2015/2365 şi a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE şi (UE) 2017/1132 (JO L 022, 22.1.2021, p. 1).

(4)Statele membre derogă de la articolul 58 alineatul (1), articolul 68, articolul 72, articolul 73, şi articolul 74, articolul 79 alineatul (1) litera (b), articolul 80 alineatul (1) şi articolul 81 în măsura şi pe durata în care acest lucru este necesar pentru instituirea cadrului de restructurare preventivă prevăzut în Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European şi a Consiliului (*).
(*)Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie şi interdicţiile, precum şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea şi insolvenţa) (JO L 172, 26.6.2019, p. 18).