Art. 160e. - Art. 160 e : Raportul organului administrativ sau al organului de conducere adresat asociaţilor şi angajaţilor - Directiva 1132/14-iun-2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăţilor comerciale (codificare)
Acte UE
Jurnalul Oficial 169L
În vigoare Versiune de la: 12 August 2022
Art. 160e: Raportul organului administrativ sau al organului de conducere adresat asociaţilor şi angajaţilor
(1)Organul administrativ sau organul de conducere al societăţii care face obiectul divizării întocmeşte un raport pentru asociaţi şi angajaţi în care explică şi justifică aspectele juridice şi economice ale divizării transfrontaliere, precum şi implicaţiile divizării transfrontaliere pentru angajaţi.
Raportul trebuie, în special, să precizeze implicaţiile transformării transfrontaliere asupra activităţii economice viitoare a societăţii.
(2)Raportul cuprinde, de asemenea, o secţiune destinată asociaţilor şi o secţiune destinată angajaţilor.
Societatea poate hotărî fie să întocmească un singur raport care să conţină cele două secţiuni, fie să întocmească rapoarte separate pentru asociaţi şi, respectiv, pentru angajaţi, care să conţină secţiunea relevantă.
(3)Secţiunea din raport destinată asociaţilor trebuie, în special, să precizeze următoarele:
a)compensaţia bănească şi metoda de calcul folosită pentru determinarea compensaţiei băneşti;
b)rata de schimb a acţiunilor şi metoda sau metodele de calcul folosite pentru calcularea ratei de schimb, după caz;
c)implicaţiile divizării transfrontaliere pentru asociaţi;
d)drepturile şi măsurile reparatorii aflate la dispoziţia asociaţilor, în conformitate cu articolul 160i.
(4)Secţiunea din raport destinată asociaţilor nu este obligatorie în cazul în care toţi asociaţii societăţii au convenit să renunţe la această cerinţă. Statele membre pot să excepteze societăţile cu asociat unic de la dispoziţiile prezentului articol.
(5)Secţiunea din raport destinată angajaţilor trebuie, în special, să precizeze următoarele:
a)implicaţiile divizării transfrontaliere pentru raporturile de muncă, precum şi, dacă este cazul, orice măsuri necesare pentru a păstra raporturile respective;
b)orice modificare substanţială a condiţiilor de angajare aplicabile sau a adreselor sediilor comerciale ale societăţii;
c)cum anume afectează factorii menţionaţi la literele (a) şi (b) filialele societăţii.
(6)Raportul sau rapoartele se pun la dispoziţie în orice caz în format electronic, împreună cu proiectul de divizare transfrontalieră, dacă este disponibil, asociaţilor societăţii care face obiectul divizării şi a reprezentanţilor angajaţilor societăţii care este divizată sau, în cazul în care nu există astfel de reprezentanţi, angajaţilor înşişi, cu cel puţin şase săptămâni înainte de data adunării generale menţionate la articolul 160h.
(7)În cazul în care organul administrativ sau organul de conducere al societăţii care face obiectul divizării primeşte, în timp util, o opinie privind informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (5) din partea reprezentanţilor angajaţilor sau, dacă nu există astfel de reprezentanţi, din partea angajaţilor înşişi, potrivit dreptului intern, asociaţii sunt informaţi în acest sens, iar opinia respectivă se anexează la raport.
(8)Secţiunea din raport destinată angajaţilor nu este obligatorie în cazul în care o societate care face obiectul divizării şi filialele sale, dacă există, nu au alţi angajaţi în afara celor care fac parte din organul administrativ sau de conducere.
(9)În cazul în care, în conformitate cu alineatul (4), se renunţă la secţiunea din raport destinată asociaţilor menţionată la alineatul (3) iar secţiunea destinată angajaţilor menţionată la alineatul (5) nu este obligatorie în temeiul alineatului (8), raportul nu este necesar.
(10)Alineatele (1)-(9) de la prezentul articol nu aduc atingere drepturilor şi procedurilor de informare şi consultare aplicabile, prevăzute la nivel naţional în urma transpunerii Directivelor 2002/14/CE şi 2009/38/CE.