Art. 143. - Art. 143: Disponibilitatea documentelor pentru consultarea de către acţionari - Directiva 1132/14-iun-2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăţilor comerciale (codificare)
Acte UE
Jurnalul Oficial 169L
În vigoare Versiune de la: 12 August 2022
Art. 143: Disponibilitatea documentelor pentru consultarea de către acţionari
(1)Toţi acţionarii au dreptul de a consulta cel puţin următoarele documente la sediul social cu cel puţin o lună înainte de data adunării generale care urmează să decidă asupra propunerii de divizare:
a)proiectul de divizare;
b)conturile anuale şi rapoartele societăţilor comerciale implicate în divizare pentru cele trei exerciţii financiare anterioare;
c)dacă este cazul, o situaţie contabilă întocmită nu mai devreme de prima zi a celei de a treia luni anterioare datei proiectului de divizare, dacă cele mai recente conturi anuale au fost întocmite pentru un exerciţiu financiar încheiat cu mai mult de şase luni înainte de această dată;
d)dacă este cazul, rapoartele organelor de administrare sau de conducere ale societăţilor comerciale implicate în divizare, prevăzute la articolul 141 alineatul (1);
e)atunci când este cazul, rapoartele prevăzute la articolul 142.
În sensul primului paragraf litera (c), nu este necesară o situaţie contabilă dacă societatea comercială publică un raport financiar semestrial în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2004/109/CE şi îl pune la dispoziţia acţionarilor, în conformitate cu prezentul alineat.
(2)Declaraţia contabilă prevăzută la alineatul (1) litera (c) se întocmeşte în conformitate cu metodele şi structura utilizate pentru ultimul bilanţ anual.
Cu toate acestea, legislaţia unui stat membru poate să prevadă că:
a)nu este necesar să se efectueze un nou inventar fizic;
b)evaluările înregistrate în ultimul bilanţ sunt modificate doar pentru a reflecta intrările din registrele contabile; cu toate acestea, se ţine cont de următoarele:
(i)amortizări şi provizioane interimare;
(ii)modificări semnificative ale valorii reale neînregistrate în registre.
(3)Fiecare acţionar are dreptul de a obţine, la cerere şi gratuit, copii integrale, sau, dacă doreşte, parţiale ale documentelor prevăzute la alineatul (1).
În cazul în care un acţionar a fost de acord ca pentru comunicarea de informaţii societatea comercială să utilizeze mijloace electronice, se pot trimite astfel de copii prin poşta electronică.
(4)O societate comercială este exonerată de cerinţa de a pune la dispoziţie la sediul său social documentele menţionate la alineatul (1) dacă pentru o perioadă continuă începând cel puţin cu o lună înainte de data fixată pentru adunarea generală care urmează să decidă cu privire la proiectul de divizare şi încheindu-se nu mai devreme de finalul adunării respective, le pune, la dispoziţia publicului pe pagina sa de internet. Statele membre nu condiţionează această exonerare de alte obligaţii şi restricţii decât cele necesare pentru a asigura securitatea paginii de internet şi autenticitatea documentelor şi pot impune astfel de obligaţii sau restricţii numai în măsura în care acestea sunt proporţionale cu realizarea obiectivelor respective.
Alineatul (3) nu se aplică dacă pagina de internet oferă acţionarilor posibilitatea de a descărca şi imprima documentele menţionate la alineatul (1), pe durata întregii perioade menţionate la primul paragraf din prezentul alineat. În acest caz, statele membre pot însă să prevadă ca societatea comercială să pună documentele la dispoziţia acţionarilor, spre consultare la sediul social.
Statele membre pot cere societăţilor comerciale să menţină informaţiile pe paginile lor de internet pe o perioadă determinată, ulterior adunării generale. Statele membre pot stabili consecinţele unei întreruperi temporare a accesului la pagina de internet, cauzate de factori tehnici sau de altă natură.