Art. 14a. - Art. 14 a : Actele şi informaţiile care se publică de către societăţile de persoane - Directiva 1132/14-iun-2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăţilor comerciale (codificare)

Acte UE

Jurnalul Oficial 169L

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2025
Art. 14a: Actele şi informaţiile care se publică de către societăţile de persoane
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru ca publicitatea obligatorie privind formele de societăţi de persoane care figurează pe lista din anexa IIB să vizeze cel puţin următoarele acte şi informaţii:
(a)denumirea societăţii de persoane;
(b)forma juridică a societăţii de persoane;
(c)sediul social, sau echivalentul, al societăţii de persoane;
(d)numărul de înregistrare al societăţii de persoane;
(e)valoarea maximă a răspunderii sau a aporturilor fiecărui asociat cu răspundere limitată, în cazul în care aceste informaţii sunt înregistrate în registrul naţional;
(f)actul constitutiv şi statutul, în cazul în care acesta este inclus într-un document separat, dacă depunerea actelor respective la registru este obligatorie în temeiul dreptului intern;
(g)orice modificări ale actelor menţionate la litera (f), inclusiv orice prelungire a duratei de funcţionare a societăţii de persoane în cazul în care durata acesteia este limitată;
(h)după orice modificare a actului constitutiv sau a statutului menţionate la litera (f), textul integral actualizat al actului constitutiv sau al statutului, astfel cum a fost modificat;
(i)informaţii privind asociaţii, administratorii sau alţi reprezentanţi statutari, care sunt autorizaţi să reprezinte societatea de persoane în relaţiile cu terţii şi în cadrul procedurilor judiciare, precum şi informaţii cu privire la faptul dacă persoanele respective autorizate să reprezinte societatea de persoane pot să facă acest lucru în mod individual sau trebuie să o reprezinte împreună, sau, dacă nu este cazul, informaţii privind natura şi întinderea mandatului asociaţilor, a administratorilor sau a altor reprezentanţi de a reprezenta societatea de persoane, precum şi informaţii privind aceştia;
(j)în cazul în care sunt diferite de cele de la litera (i), informaţiile privind asociaţii cu răspundere nelimitată şi, în cazul societăţilor în comandită simplă, informaţii privind asociaţii cu răspundere limitată, în cazul în care informaţiile acestora din urmă sunt puse la dispoziţia publicului în registrul naţional;
(k)documentele contabile pentru fiecare exerciţiu financiar a căror publicare este obligatorie în conformitate cu Directivele 86/635/CEE, 91/674/CEE şi 2013/34/UE;
(l)lichidarea societăţii de persoane, în cazul în care informaţiile respective sunt înregistrate în registrul naţional;
(m)orice hotărâre judecătorească prin care se pronunţă nulitatea societăţii de persoane, în cazul în care informaţiile respective sunt înregistrate în registrul naţional;
(n)datele privind lichidatorii şi competenţele acestora, în cazul în care informaţiile respective sunt înregistrate în registrul naţional, cu excepţia cazului în care competenţele în cauză rezultă în mod expres şi exclusiv din lege sau din statutul societăţii de persoane;
(o)orice finalizare a procedurii de lichidare şi radierea din registru în statele membre în care radierea generează efecte juridice, în cazul în care informaţiile respective sunt înregistrate în registrul naţional.