Art. 120. - Art. 120: Alte dispoziţii privind domeniul de aplicare - Directiva 1132/14-iun-2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăţilor comerciale (codificare)
Acte UE
Jurnalul Oficial 169L
În vigoare Versiune de la: 12 August 2022
Art. 120: Alte dispoziţii privind domeniul de aplicare
(1)În pofida articolului 119 punctul 2, prezentul capitol se aplică, de asemenea, fuziunilor transfrontaliere, în cazul în care dreptul cel puţin unuia dintre statele membre implicate permite ca plata în numerar menţionată la articolul 119 punctul 2 literele (a) şi (b) să depăşească 10 % din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acţiunilor reprezentând capitalul societăţii comerciale care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere.
(2)Statele membre pot decide să nu aplice prezentul capitol fuziunilor transfrontaliere la care participă o societate cooperativă, chiar şi în cazurile în care aceasta din urmă corespunde definiţiei de "societate comercială pe acţiuni" prevăzute la articolul 119 punctul 1.
(3)Prezentul capitol nu se aplică fuziunilor transfrontaliere la care participă o societate comercială al cărui obiect de activitate este plasamentul colectiv de capitaluri furnizate de către public, care funcţionează pe principiul repartizării riscurilor şi ale cărei acţiuni sunt răscumpărate sau rambursate, în mod direct sau indirect, din activele respectivei societăţi comerciale, la cererea acţionarilor. Măsurile luate de o astfel de societate comercială pentru a se asigura că valoarea bursieră a acţiunilor sale nu variază semnificativ faţă de valoarea netă a activelor sunt considerate ca fiind echivalente cu o răscumpărare sau rambursare.
(4)Statele membre se asigură că prezentul capitol nu se aplică societăţilor în niciuna dintre următoarele situaţii:
a)societatea se află în curs de lichidare şi au început să distribuie activele către asociaţii săi;
b)societatea face obiectul instrumentelor, competenţelor şi mecanismelor de rezoluţie prevăzute în titlul IV din Directiva 2014/59/UE sau în titlul V din Regulamentul (UE) 2021/23.
(5)Statele membre pot decide să nu aplice prezentul capitol societăţilor care fac obiectul:
a)procedurilor de insolvenţă sau al cadrelor de restructurare preventivă;
b)procedurilor de lichidare, altele decât cele menţionate la alineatul (4) litera (a); sau
c)măsurilor de prevenire a crizelor astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 101 din Directiva 2014/59/UE sau în articolul 2 punctul 48 din Regulamentul (UE) 2021/23.