Titlul i - DISPOZIŢII GENERALE - Directiva 1023/20-iun-2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie şi decăderile, precum şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea şi insolvenţa)

Acte UE

Jurnalul Oficial 172L

În vigoare
Versiune de la: 26 Iunie 2019
TITLUL I:DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1: Obiect şi domeniu de aplicare
(1)Prezenta directivă stabileşte norme cu privire la:
a)cadrele de restructurare preventivă la care pot recurge debitorii aflaţi în dificultate financiară atunci când există o probabilitate de insolvenţă, în vederea prevenirii insolvenţei şi a asigurării viabilităţii debitorului;
b)procedurile care conduc la remiterea datoriei angajate de întreprinzători insolvenţi; şi
c)măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie.
(2)Prezenta directivă nu se aplică în cazul procedurilor menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol pentru debitorii care sunt:
a)întreprinderi de asigurare sau întreprinderi de reasigurare, astfel cum sunt definite la articolul 13 punctele 1 şi 4 din Directiva 2009/138/CE;
b)instituţii de credit, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
c)firme de investiţii sau organisme de plasament colectiv, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctele 2 şi 7 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
d)contrapărţi centrale, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
e)depozitari centrali de titluri de valoare, astfel cum sunt definiţi la articolul 2 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;
f)alte instituţii financiare şi entităţi enumerate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/59/UE; (g) organisme publice constituite în temeiul dreptului intern; şi
h)persoane fizice care nu sunt întreprinzători.
(3)Statele membre pot exclude din domeniul de aplicare al prezentei directive proceduri menţionate la alineatul (1) care privesc debitori care sunt entităţi financiare, altele decât cele menţionate la alineatul (2), care prestează servicii financiare care fac obiectul unor regimuri speciale în temeiul cărora autorităţile naţionale de supraveghere sau de rezoluţie dispun de competenţe ample de intervenţie comparabile cu cele prevăzute de dreptul Uniunii şi dreptul intern în legătură cu entităţile financiare menţionate la alineatul (2). Statele membre comunică Comisiei respectivele regimuri speciale.
(4)Statele membre pot să extindă domeniul de aplicare al procedurilor menţionate la alineatul (1) litera (b) pentru a include în acesta persoanele fizice insolvente care nu sunt întreprinzători.
Statele membre pot limita aplicarea alineatului (1) litera (a) la persoanele juridice.
(5)Statele membre pot prevedea că următoarele creanţe sunt excluse sau nu sunt afectate de cadrele de restructurare preventivă menţionate la alineatul (1) litera (a):
a)creanţele prezente şi viitoare ale actualilor sau foştilor lucrători;
b)creanţele aferente obligaţiilor de întreţinere care decurg dintr-o relaţie de familie, de rudenie, de căsătorie sau de alianţă; sau
c)creanţele care decurg din răspunderea delictuală a debitorului.
(6)Statele membre se asigură că cadrele de restructurare preventivă nu au niciun impact asupra drepturilor de pensie ocupaţională acumulate.
Art. 2: Definiţii
(1)În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."restructurare" înseamnă măsuri prin care se urmăreşte restructurarea activităţii debitorului care includ schimbarea componenţei, a condiţiilor sau a structurii activelor şi pasivelor debitorului sau a oricărei alte părţi a structurii capitalului debitorului, cum ar fi vânzarea de active sau de părţi din activitate şi, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, vânzarea întreprinderii ca subansamblu funcţional, precum şi eventualele modificări operaţionale necesare, sau o combinaţie a acestor elemente;
2."părţi afectate" înseamnă creditorii, inclusiv, dacă este cazul în temeiul dreptului intern, lucrătorii, sau clasele de creditori şi, dacă este cazul în temeiul dreptului intern, deţinătorii de titluri de capital, ale căror creanţe, respectiv ale căror interese sunt afectate în mod direct de un plan de restructurare;
3."deţinător de titluri de capital" înseamnă o persoană care are un interes sub formă de participaţie în capitalurile unui debitor sau ale unei întreprinderi a debitorului, inclusiv un acţionar, în măsura în care persoana respectivă nu este un creditor;
4."suspendare a executărilor silite individuale" înseamnă suspendarea temporară, acordată de o autoritate judiciară sau administrativă sau aplicată prin efectul legii, a dreptului unui creditor de a executa silit o creanţă faţă de un debitor şi, în cazul în care este astfel prevăzut de dreptul intern, faţă de un terţ furnizor de garanţii, în contextul unei proceduri judiciare, administrative sau de altă natură, sau a dreptului de a sechestra sau a valorifica pe cale extrajudiciară activele sau întreprinderea debitorului;
5."contract în derulare" înseamnă contractul dintre un debitor şi unul sau mai mulţi creditori în temeiul căruia părţile au încă obligaţii de îndeplinit la data acordării sau aplicării suspendării executărilor silite individuale;
6."criteriul respectării intereselor creditorilor" înseamnă un criteriu care este îndeplinit dacă niciun creditor disident nu s-ar găsi printr-un plan de restructurare într-o situaţie mai puţin favorabilă decât dacă s-ar aplica ordinea normală a priorităţilor de lichidare în temeiul dreptului intern, fie în caz de lichidare, indiferent dacă aceasta din urmă se realizează prin vânzarea individuală a bunurilor ori prin vânzarea în bloc a bunurilor, ca subansamblu funcţional, fie în scenariul următoarei alternative optime, în cazul în care planul de restructurare nu ar fi confirmat;
7."finanţare nouă" înseamnă orice asistenţă financiară nouă acordată de un creditor existent sau de un creditor nou în vederea punerii în aplicare a unui plan de restructurare şi inclusă în planul de restructurare respectiv;
8."finanţare intermediară" înseamnă orice asistenţă financiară nouă, acordată de un creditor existent sau de un creditor nou, care include cel puţin asistenţă financiară pe durata suspendării executărilor silite individuale, şi care este rezonabilă şi imediat necesară pentru ca întreprinderea debitorului să poată funcţiona în continuare sau pentru ca valoarea respectivei întreprinderi să fie păstrată sau sporită;
9."întreprinzător" înseamnă o persoană fizică care exercită o activitate comercială, economică, meşteşugărească sau profesională;
10."remitere completă de datorie" înseamnă că executarea silită a întreprinzătorilor pentru datoriile acestora care pot fi remise restante este împiedicată sau că datoriile restante care pot fi remise ca atare sunt anulate, ca parte a unei proceduri care ar putea include o valorificare a activelor sau un plan de rambursare sau ambele;
11."plan de rambursare" înseamnă un program de plată către creditori a unor cuantumuri specifice, la anumite date, de către un întreprinzător insolvent, sau un transfer periodic către creditori a unei anumite părţi din venitul disponibil al întreprinzătorului în cursul perioadei premergătoare remiterii de datorie;
12."practician în domeniul restructurării" înseamnă orice persoană sau organism desemnat de către o autoritate judiciară sau administrativă să îndeplinească, în special, una sau mai multe dintre următoarele sarcini:
a)acordarea de asistenţă pentru debitor şi creditori la întocmirea sau negocierea unui plan de restructurare;
b)supravegherea activităţii debitorului în cursul negocierii unui plan de restructurare şi raportarea către autoritatea judiciară sau administrativă;
c)preluarea parţială a controlului asupra activelor sau afacerilor debitorului în cursul negocierilor.
(2)În sensul prezentei directive, următorii termeni se înţeleg astfel cum sunt definiţi în dreptul intern:
a)insolvenţă;
b)probabilitatea insolvenţei;
c)microîntreprinderile, întreprinderi mici şi mijlocii ("IMM-uri").
Art. 3: Avertizarea timpurie şi accesul la informaţii
(1)Statele membre se asigură că debitorii au acces la unul sau mai multe instrumente de avertizare timpurie clare şi transparente care să permită detectarea circumstanţelor care ar putea da naştere probabilităţii insolvenţei şi care le pot semnala acestora necesitatea de a acţiona fără întârziere.
În sensul primului paragraf, statele membre pot utiliza tehnologii actualizate ale informaţiei pentru notificări şi pentru comunicare.
(2)Printre instrumentele de avertizare timpurie se pot număra:
a)mecanisme de alertă atunci când debitorul nu a efectuat anumite tipuri de plăţi;
b)servicii de consiliere furnizate de către organizaţii publice sau private;
c)măsuri de stimulare, în temeiul dreptului intern, pentru părţile terţe care deţin informaţii relevante despre debitor, cum ar fi contabilii, autorităţile fiscale şi autorităţile de asigurări sociale, să semnaleze debitorului evoluţiile negative.
(3)Statele membre se asigură că debitorii şi reprezentanţii lucrătorilor au acces la informaţii relevante şi actualizate cu privire la disponibilitatea instrumentelor de avertizare timpurie precum şi a procedurilor şi a măsurilor privind restructurarea şi remiterea de datorie.
(4)Statele membre trebuie să asigure că informaţiile cu privire la accesul la instrumente de avertizare timpurie sunt disponibile online publicului şi că, în special pentru IMM-uri, aceste informaţii sunt uşor de accesat şi că sunt prezentate într-un format uşor de utilizat.
(5)Statele membre pot oferi sprijin reprezentanţilor lucrătorilor în ceea ce priveşte evaluarea situaţiei economice a debitorului.