Art. 22. - Art. 22: Termenul de decădere - Directiva 1023/20-iun-2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie şi decăderile, precum şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea şi insolvenţa)

Acte UE

Jurnalul Oficial 172L

În vigoare
Versiune de la: 26 Iunie 2019
Art. 22: Termenul de decădere
(1)Statele membre se asigură că, atunci când un întreprinzător insolvent obţine remiterea de datorie în conformitate cu prezenta directivă, orice decădere din dreptul de a demara sau de a exercita o activitate comercială, economică, meşteşugărească sau profesională exclusiv pe motivul că întreprinzătorul este insolvent încetează să producă efecte cel mai târziu la sfârşitul perioadei premergătoare remiterii de datorie.
(2)Statele membre se asigură că, după expirarea perioadei premergătoare remiterii de datorie, decăderile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol încetează să producă efecte fără a fi nevoie să i se solicite unei autorităţi judiciare sau administrative să deschidă o procedură suplimentară faţă de cele menţionate la articolul 21 alineatul (1).