Art. 6. - Art. 6: Atribuţii specifice în materie de operaţiuni UE de împrumut, de gestionare a datoriei, de administrare a lichidităţii şi de gestionare a activelor - Decizia (UE, Euratom) 2025/369/21-feb-2025 de stabilire a rolului responsabilului cu gestionarea riscurilor care supraveghează riscurile financiare care decurg din operaţiunile financiare ale Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 25 Februarie 2025
Art. 6: Atribuţii specifice în materie de operaţiuni UE de împrumut, de gestionare a datoriei, de administrare a lichidităţii şi de gestionare a activelor
Pe lângă atribuţiile generale, responsabilul cu gestionarea riscurilor îndeplineşte următoarele atribuţii în ceea ce priveşte operaţiunile UE de împrumut, de gestionare a datoriei, de administrare a lichidităţii şi de gestionare a activelor:
(a)defineşte, în cadrul politicii tematice relevante în materie de riscuri, în măsura posibilului, apetitul la risc şi toleranţa la risc aplicabile diferitelor tipuri de operaţiuni financiare;
(b)emite un aviz cu privire la proiectul de plan de finanţare şi la modificările ulterioare ale acestuia;
(c)emite un aviz cu privire la strategia de administrare a lichidităţii aferente operaţiunilor de administrare a lichidităţii înainte de adoptarea sau modificarea acesteia;
(d)este consultat asupra orientărilor în materie de gestionare a activelor, alocării strategice a activelor şi indicilor de referinţă aplicabili pentru operaţiunile de gestionare a activelor, înainte de adoptarea acestora de către direcţia generală responsabilă de aceste operaţiuni;
(e)defineşte criteriile de eligibilitate pentru contrapărţile autorizate şi potenţialii emitenţi care pot fi luaţi în considerare pentru oportunităţile de investiţii;
(f)defineşte limite de risc adecvate pentru a se asigura că riscul de credit, riscul de piaţă şi riscul de lichiditate asumate prin operaţiunile de gestionare a activelor şi de administrare a lichidităţii respectă în continuare obiectivele de risc, capacitatea de risc, apetitul la risc şi toleranţa la risc stabilite în orientările relevante în materie de investiţii, în politica la nivel înalt privind riscurile şi conformitatea şi în politicile tematice. Limitele de risc pot fi stabilite la nivel de contraparte sau la nivel de instrument sau la nivelul expunerilor agregate;
(g)evaluează, consolidează şi raportează asupra expunerilor la risc pentru operaţiunile executate de Direcţia Generală Buget sau, după caz, externalizate către o parte terţă.