Art. 4. - Art. 4: Statutul şi independenţa responsabilului cu gestionarea riscurilor - Decizia (UE, Euratom) 2025/369/21-feb-2025 de stabilire a rolului responsabilului cu gestionarea riscurilor care supraveghează riscurile financiare care decurg din operaţiunile financiare ale Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 25 Februarie 2025
Art. 4: Statutul şi independenţa responsabilului cu gestionarea riscurilor
(1)Responsabilul cu gestionarea riscurilor serveşte drept a doua linie de apărare instituţională pentru evaluarea riscurilor financiare aferente operaţiunilor financiare ale Uniunii. Responsabilul cu gestionarea riscurilor beneficiază de autonomie în îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor prevăzute în prezenta decizie.
(2)Postul de responsabil cu gestionarea riscurilor constituie o funcţie specifică, ocupată de un cadru de conducere de nivel superior cu experienţă profesională adecvată în gestionarea riscurilor financiare şi sprijinită de o echipă specializată, cu competenţe relevante. Responsabilul cu gestionarea riscurilor raportează direct membrului colegiului responsabil cu bugetul în ceea ce priveşte responsabilităţile prevăzute în prezenta decizie.
(3)Responsabilul cu gestionarea riscurilor îşi exercită rolul independent de funcţiile şi atribuţiile legate de conceperea, planificarea, realizarea, gestionarea, execuţia şi contabilizarea operaţiunilor financiare ale Uniunii. Funcţia de responsabil cu gestionarea riscurilor nu este compatibilă cu funcţiile de ordonator de credite delegat pentru operaţiunile financiare ale Uniunii şi de contabil.
(4)Responsabilul cu gestionarea riscurilor este considerat echivalent serviciului cu atribuţii în sensul articolului 55 din Regulamentul de procedură al Comisiei în ceea ce priveşte politica la nivel înalt privind riscurile şi conformitatea şi politicile tematice în materie de riscuri şi conformitate. Direcţiile generale cu atribuţii în domeniul operaţiunilor financiare ale Uniunii sunt servicii cu un interes legitim, care sunt consultate în cadrul consultărilor interservicii în legătură cu politica la nivel înalt privind riscurile şi conformitatea, precum şi cu politicile tematice în materie de riscuri şi conformitate asupra cărora au competenţă.
(5)Responsabilul cu gestionarea riscurilor este considerat echivalent serviciului cu interese legitime în sensul articolului 58 din Regulamentul de procedură al Comisiei şi este consultat în cadrul consultărilor interservicii, în special cu privire la propunerile legislative în materie de programe sau instrumente de autorizare a garanţiilor bugetare şi împrumuturilor, precum şi la actele de punere în aplicare a programelor sau instrumentelor de autorizare a garanţiilor bugetare şi împrumuturilor şi la actele referitoare la orice operaţiune financiară a Uniunii. Aceasta include consultări interservicii cu privire la proiectele de acorduri de garantare şi de acorduri de împrumut, precum şi la deciziile de aprobare a principalelor elemente ale acordurilor de garantare. Atunci când este consultat, responsabilul cu gestionarea riscurilor evaluează exclusiv aspecte legate de gestionarea riscurilor financiare şi de conformitatea cu politica la nivel înalt privind riscurile şi conformitatea, precum şi cu politicile tematice în materie de riscuri şi conformitate.