Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Decizia (UE, Euratom) 2025/369/21-feb-2025 de stabilire a rolului responsabilului cu gestionarea riscurilor care supraveghează riscurile financiare care decurg din operaţiunile financiare ale Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 25 Februarie 2025
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiţii:
(a)"operaţiune financiară a Uniunii" înseamnă împrumuturi acordate direct de Uniune, provizionate sau nu, garanţii bugetare ale Uniunii care vizează operaţiuni pe baza unor acorduri de garantare cu partenerii de implementare, emisiunea de creanţe şi administrarea datoriei, inclusiv gestionarea lichidităţilor, operaţiunile de administrare a activelor şi atribuţiile aferente funcţiei de administrare a activelor desemnată pentru gestionarea portofoliului externalizat;
(b)"programe sau instrumente care autorizează garanţii bugetare şi împrumuturi" înseamnă actul de bază, în sensul articolului 2 punctul 4 din Regulamentul financiar, care autorizează asumarea unei răspunderi financiare printr-o garanţie bugetară sau un împrumut, în conformitate cu articolul 213 alineatul (1) literele (b) şi (c) din Regulamentul financiar;
(c)"risc financiar" înseamnă riscul de pierderi sau de alte evenimente nefavorabile care apar sau pot apărea în conceperea, executarea şi gestionarea diferitelor categorii de operaţiuni financiare ale Uniunii, ca urmare a materializării, în special, a riscurilor de credit, de piaţă, de lichiditate, de finanţare, de contraparte, operaţional, reputaţional şi de conformitate;
(d)"datorie contingentă" înseamnă o datorie contingentă astfel cum este definită la articolul 2 punctul 16 din Regulamentul financiar;
(e)"politică tematică în materie de riscuri şi conformitate" înseamnă o politică, o orientare, o metodologie sau orice alt act menţionat la articolul 9, care stabileşte proceduri şi limite specifice pentru operaţiunile financiare ale Uniunii şi care trebuie respectat(ă) de direcţiile generale cu atribuţii în domeniul punerii în aplicare a acestora;
(f)"metodologii privind riscurile" înseamnă abordarea cantitativă şi parametrii de risc utilizaţi pentru evaluarea, măsurarea, monitorizarea şi raportarea riscurilor financiare care decurg din operaţiunile financiare ale Uniunii, pusă în aplicare prin instrumente şi modele de gestionare a riscurilor;
(g)"apetitul la risc" înseamnă nivelul de risc pe care Comisia este dispusă să îl accepte pentru a-şi atinge obiectivele de politică. Apetitul la risc pentru fiecare tip de risc trebuie definit, după caz, în actele juridice relevante, în cadrul de gestionare a riscurilor, în politicile interne şi manuale şi în alte documente care completează actele juridice relevante şi politica la nivel înalt privind riscurile şi conformitatea;
(h)"toleranţă la risc" înseamnă abaterea acceptabilă cuantificată de la nivelul de risc care nu trebuie depăşit. Nivelurile de toleranţă pentru un anumit tip de riscuri şi de indicatori permit măsurarea şi raportarea expunerii la risc în cadrul punerii în aplicare a operaţiunilor financiare relevante ale Uniunii. Toleranţa la risc poate fi stabilită de la zero la acceptarea deplină, în funcţie de cadrul juridic, de mandatul de politică şi de disponibilitatea şi soliditatea măsurilor de atenuare a riscurilor aplicate diferitelor riscuri identificate, precum şi de cadrul care reglementează gestionarea riscurilor financiare şi conformitatea pentru diferitele tipuri sau categorii de operaţiuni financiare ale Uniunii.