Art. 15. - Art. 15: Comitetul pentru riscuri şi conformitate - Decizia (UE, Euratom) 2025/369/21-feb-2025 de stabilire a rolului responsabilului cu gestionarea riscurilor care supraveghează riscurile financiare care decurg din operaţiunile financiare ale Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 25 Februarie 2025
Art. 15: Comitetul pentru riscuri şi conformitate
(1)Se instituie Comitetul pentru riscuri şi conformitate cu scopul de a oferi sprijin responsabilului cu gestionarea riscurilor în exercitarea responsabilităţilor sale.
(2)Comitetul pentru riscuri şi conformitate:
a)dezbate proiectul de politică la nivel înalt privind riscurile şi conformitatea şi politicile tematice în materie de riscuri şi conformitate elaborate de responsabilul cu gestionarea riscurilor, precum şi modificările acestora;
b)oferă sprijin responsabilului cu gestionarea riscurilor în vederea îndeplinirii atribuţiilor menţionate la articolul 5 din prezenta decizie;
c)oferă sprijin responsabilului cu gestionarea riscurilor pentru evaluarea, monitorizarea şi aprobarea practicilor cu privire la punerea în aplicare a politicii la nivel înalt privind riscurile şi conformitatea, precum şi la gestionarea riscurilor financiare şi conformitatea operaţiunilor financiare ale Uniunii;
d)oferă sprijin responsabilului cu gestionarea riscurilor financiare în legătură cu operaţiunile financiare ale Uniunii şi este consultat de acesta referitor la nerespectarea politicii la nivel înalt privind riscurile şi conformitatea sau la încălcarea altor orientări, politici tematice în materie de riscuri şi conformitate, precum şi a limitelor aferente.
(3)Responsabilul cu gestionarea riscurilor poate decide să înfiinţeze subcomitete pentru aspecte specifice, în special pentru anumite categorii de operaţiuni financiare ale Uniunii sau pentru un anumit tip de risc.
(4)Subcomitetele facilitează funcţionarea eficientă a Comitetului pentru riscuri şi conformitate prin:
a)acordarea de asistenţă responsabilului cu gestionarea riscurilor pentru evaluarea şi atenuarea riscurilor definite în cadrul politicilor tematice în materie de riscuri şi conformitate;
b)pregătirea aspectelor care urmează să fie prezentate Comitetului pentru riscuri şi conformitate;
c)furnizarea de informaţii cu privire la aspectele tehnice legate de evaluarea şi atenuarea acestor riscuri.