Art. 9. - Art. 9: Consiliul academic executiv - Decizia (PESC) 2024/3116/09-dec-2024 privind Colegiul European de Securitate şi Apărare şi de abrogare a Deciziei (PESC) 2020/1515
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
Art. 9: Consiliul academic executiv
(1)Consiliul academic executiv (CAE) este alcătuit din reprezentanţi de rang înalt din instituţiile cu caracter civil sau militar şi din alţi actori relevanţi identificaţi de statele membre, astfel cum sunt stabiliţi de comitetul director, asigurându-se o reflectare adecvată a echilibrului civil-militar în alcătuirea şi configuraţia acestuia.
(2)La reuniunile CAE sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai SEAE şi ai Comisiei.
(3)La reuniunile CAE pot fi invitaţi să participe, în calitate de observatori, experţi din mediul universitar şi înalţi funcţionari ai instituţiilor Uniunii şi ai statelor membre. Atunci când este oportun şi de la caz la caz, la reuniunile CAE pot fi invitaţi să participe experţi din mediul universitar şi înalţi funcţionari care reprezintă organe care nu fac parte din reţea.
(4)CAE îi revin următoarele atribuţii:
a)să sprijine punerea în aplicare, prin intermediul reţelei şi al secretariatului, a programului anual de lucru al CESA;
b)să sprijine coordonarea generală în ceea ce priveşte activităţile de formare şi educative ale CESA între toate institutele de formare participante;
c)să revizuiască standardele activităţilor de formare şi educative desfăşurate în anul universitar precedent şi să contribuie la dezvoltarea asigurării calităţii prin standardizare şi certificare;
d)să asigure evaluarea sistematică a tuturor activităţilor de formare şi educative ale CESA, în special prin raţionalizarea evaluării cursurilor şi a raportării;
e)să elaboreze o abordare adecvată, în funcţie pe nevoi, pentru implementarea unui noi sistem de asigurare a calităţii, al cărui obiectiv ar trebui să fie evaluat şi stabilit de comitetul director al CESA.
(5)În exercitarea atribuţiilor sale, CAE se poate reuni în diferite configuraţii, în funcţie de proiecte, cu sprijinul secretariatului CESA, după caz. CAE elaborează mandatul acestor configuraţii, în vederea aprobării de către comitetul director. Fiecare configuraţie raportează CAE cu privire la activităţile sale cel puţin o dată pe an. La propunerea CAE sau a secretariatului CESA, comitetul director poate decide prelungirea sau încetarea mandatului unor formaţiuni specifice.
(6)Regulamentul de procedură al comitetului director se aplică, mutatis mutandis, CAE şi oricăror configuraţii specifice.