Art. 6. - Art. 6: Examene medicale - Decizia (PESC) 2017/824/15-mai-2017 privind Statutul personalului Centrului Satelitar al Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 123L
În vigoare Versiune de la: 1 Noiembrie 2021
Art. 6: Examene medicale
(1)Înainte de a fi recrutat, membrul personalului este examinat de către un medic autorizat de Satcen, care trebuie să certifice că acesta are condiţia fizică necesară pentru exercitarea atribuţiilor care îi revin.
(2)Membrii personalului trebuie să se supună unui examen medical în fiecare an.
(3)Un medic autorizat de Satcen oferă directorului consiliere, în calitate de expert, privind incapacitatea oricărui membru al personalului de a îşi ocupa în continuare postul.
(4)În cazul unui aviz medical negativ primit ca urmare a examenului medical prevăzut la alineatele (1) şi (3), candidatul sau membrul personalului poate solicita, în termen de 20 de zile de la data la care Satcen i-a notificat respectivul aviz, examinarea cazului său de către o comisie medicală compusă din trei medici, unul ales de director, unul de către membrul personalului şi unul ales de către ceilalţi doi medici.
(5)Comisia medicală audiază medicul care a emis avizul negativ iniţial. În cazul în care comisia medicală confirmă concluzia negativă a examenului medical prevăzut:
a)la alineatul (1), candidatul suportă 50 % din onorarii şi din costurile ocazionate;
b)la alineatul (3), Satcen încearcă mai întâi să realoce membrului personalului un alt post, adecvat situaţiei sale. Dacă această realocare nu este posibilă, Satcen decide încetarea contractul membrului personalului cu un preaviz de şase luni, iar comisia de invaliditate se întruneşte pentru a stabili drepturile acestuia la pensia de invaliditate în temeiul condiţiilor prevăzute de normele sistemului de pensii al Satcen.