Art. 26. - Art. 26: Acţiuni ulterioare rapoartelor - Decizia (PESC) 2017/824/15-mai-2017 privind Statutul personalului Centrului Satelitar al Uniunii Europene

Acte UE

Jurnalul Oficial 123L

În vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2021
Art. 26: Acţiuni ulterioare rapoartelor
(1)Comisia de promovări poate propune directorului una dintre măsurile următoare pentru a-i recompensa pe membrii personalului ale căror rezultate au fost recunoscute ca deosebit de bune:
a)acordarea unei prime;
b)o avansare excepţională într-o treaptă superioară;
c)o promovare în următorul grad superior, cu condiţia ca postul bugetat să permită o astfel de promovare.
(2)Un raport nefavorabil poate justifica menţinerea membrului personalului în aceeaşi treaptă pentru încă un an.
(3)Două sau mai multe rapoarte nefavorabile succesive pot justifica încetarea sau nereînnoirea contractelor.
(4)În cazul în care raportul intermediar suplimentar menţionat la articolul 24 alineatul (3) nu indică nicio îmbunătăţire a rezultatelor membrului personalului, directorul poate lua una dintre măsurile următoare:
a)să menţină membrul personalului în treapta actuală pentru o perioadă suplimentară de douăsprezece luni;
b)să decidă încetarea contractului membrului personalului în conformitate cu articolul 7 alineatul (3).
(5)Directorul stabileşte cuantumul primei prevăzute la alineatul (1) şi celelalte norme de punere în aplicare a prezentului articol la începutul fiecărui an financiar.