Nou Art. 11. - Decizia 3/26-nov-2025 de înlocuire a anexei la Acordul dintre Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind transportul aerian [2025/2348]
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 27 Noiembrie 2025
Art. 11
Pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre şi indiferent de cetăţenia lor, funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii:
(a)beneficiază de imunitate de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de aceştia, inclusiv afirmaţiile scrise sau verbale, în calitatea lor oficială, sub rezerva aplicării dispoziţiilor din tratatele care reglementează, pe de o parte, răspunderea funcţionarilor şi a altor agenţi faţă de Uniune şi, pe de altă parte, competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de a decide asupra litigiilor dintre Uniune şi funcţionarii, respectiv alţi agenţi ai Uniunii. Aceştia beneficiază de imunitate şi după încetarea funcţiilor lor;
(b)nu sunt supuşi, nici ei şi nici soţii/soţiile sau membrii de familie aflaţi în întreţinerea lor, dispoziţiilor privind limitarea imigraţiei şi formalităţilor de înregistrare pentru străini;
(c)beneficiază, cu privire la reglementările monetare sau de schimb valutar, de facilităţile recunoscute în mod obişnuit funcţionarilor organizaţiilor internaţionale;
(d)beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, mobilierul şi bunurile personale cu ocazia numirii în funcţie în statul respectiv şi de dreptul de a-şi reexporta, fără taxe vamale, mobilierul şi bunurile personale la încheierea misiunii în statul menţionat, sub rezerva, în ambele situaţii, a condiţiilor considerate necesare de către guvernul statului în care este exercitat acest drept;
(e)beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, automobilul personal, achiziţionat fie în statul unde au avut ultima reşedinţă, fie în statul lor de origine, în condiţiile pieţei interne din statul respectiv şi de a-l reexporta, fără taxe vamale, sub rezerva, în ambele situaţii, a condiţiilor considerate necesare de către guvernul statului în care este exercitat acest drept.