Art. 8. - Art. 8: Ordinea de zi - Decizia 2898/05-nov-2024 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul comitetului mixt constituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Noua Zeelandă, pe de altă parte, privind participarea Noii Zeelande la programele Uniunii, în ceea ce priveşte adoptarea regulamentului de procedură al comitetului mixt

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2024
Art. 8: Ordinea de zi

(1)

Secretariatul întocmeşte, pentru fiecare reuniune, un proiect de ordine de zi provizorie. În acest scop, cu cel puţin patru săptămâni înainte de data reuniunii, primul proiect de ordine de zi provizorie, împreună cu documentele referitoare la fiecare punct care figurează pe ordinea de zi, este pregătit de către funcţionarul care acţionează în calitate de membru al secretariatului părţii care găzduieşte reuniunea şi este transmis pentru observaţii membrului secretariatului celeilalte părţi. Odată pregătit de secretariat, proiectul de ordine de zi provizorie, împreună cu toate documentele relevante, se transmite copreşedinţilor spre aprobare cu cel puţin 10 zile înainte de data reuniunii.

(2)

Ordinea de zi provizorie include punctele care au fost solicitate de către părţi. Orice astfel de solicitare se înaintează secretariatului, împreună cu toate documentele relevante, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea reuniunii.

(3)

În cazuri excepţionale, copreşedinţii pot conveni să reducă termenele prevăzute la alineatele (1) şi (2).

(4)

La începutul fiecărei reuniuni, comitetul mixt îşi adoptă ordinea de zi.

(5)

Punctele care nu apar în proiectul de ordine de zi pot fi adăugate, iar alte puncte din proiectul de ordine de zi pot fi eliminate, amânate sau modificate în cadrul reuniunii, cu condiţia ca cele două părţi să fie de acord.