Art. 6. - Art. 6: Trimiterile la dreptul Uniunii - Decizia 274/11-ian-2019 privind semnarea, în numele Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

Acte UE

Jurnalul Oficial 47Lbis

În vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2020
Art. 6: Trimiterile la dreptul Uniunii
(1)Cu excepţia părţilor a patra şi a cincea, în absenţa unor dispoziţii contrare în prezentul acord, toate trimiterile din prezentul acord la dreptul Uniunii se interpretează ca trimiteri la dreptul Uniunii, inclusiv astfel cum a fost modificat sau înlocuit şi cum era aplicabil în ultima zi a perioadei de tranziţie.
(2)În cazul în care, în prezentul acord, se face trimitere la acte ale Uniunii sau la dispoziţii ale acestora, trimiterea respectivă se interpretează, după caz, ca fiind o trimitere la dreptul Uniunii sau la dispoziţiile acestuia care, deşi au fost înlocuite sau abrogate de actul menţionat, continuă să se aplice în conformitate cu actul în cauză.
(3)În sensul prezentului acord, trimiterile la dispoziţiile din dreptul Uniunii puse în aplicare prin prezentul acord se interpretează ca incluzând trimiterile la actele relevante ale Uniunii care completează sau pun în aplicare dispoziţiile respective.