Art. 49. - Art. 49: Încetarea depozitării temporare sau a regimurilor vamale - Decizia 274/11-ian-2019 privind semnarea, în numele Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

Acte UE

Jurnalul Oficial 47Lbis

În vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2020
Art. 49: Încetarea depozitării temporare sau a regimurilor vamale
(1)Regulamentul (UE) nr. 952/2013 se aplică în ceea ce priveşte mărfurile neunionale care, la încheierea perioadei de tranziţie, se aflau în depozitare temporară, astfel cum este menţionată la articolul 5 punctul 17 din regulamentul respectiv, şi în ceea ce priveşte mărfurile care făceau obiectul unuia dintre regimurile vamale menţionate la articolul 5 punctul 16 din regulamentul respectiv pe teritoriul vamal al Regatului Unit la încheierea perioadei de tranziţie, până la încetarea respectivei depozitări temporare, până la descărcarea unuia dintre regimurile vamale speciale, până la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor sau până la scoaterea mărfurilor din teritoriu, cu condiţia ca aceste evenimente să aibă loc după încheierea perioadei de tranziţie, dar nu mai târziu de termenul corespunzător menţionat în anexa III.
Cu toate acestea, articolul 148 alineatul (5) literele (b) şi (c) şi articolul 219 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 nu se aplică în ceea ce priveşte circulaţia mărfurilor între teritoriul vamal al Regatului Unit şi teritoriul vamal al Uniunii care se încheie după încheierea perioadei de tranziţie.
(2)Regulamentul (UE) nr. 952/2013, Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului (26), Regulamentul (UE, Euratom) nr. 608/2014 al Consiliului (27) şi Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 al Consiliului (28) se aplică în ceea ce priveşte datoriile vamale generate, după încetarea perioadei de tranziţie, începând din momentul încetării depozitării temporare sau al descărcării menţionate la alineatul (1).
(26)Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (JO L 168, 7.6.2014, p. 105).
(27)Regulamentul (UE, Euratom) nr. 608/2014 al Consiliului din 26 mai 2014 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii Europene (JO L 168, 7.6.2014, p. 29).
(28)Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 al Consiliului din 26 mai 2014 privind metodele şi procedura de punere la dispoziţie a resurselor proprii tradiţionale şi a resurselor proprii bazate pe TVA şi pe VNB şi privind măsurile pentru a răspunde necesităţilor trezoreriei (JO L 168, 7.6.2014, p. 39).
(3)În ceea ce priveşte cererile de a beneficia de contingentele tarifare care au fost acceptate de autorităţile vamale pe teritoriul vamal al Regatului Unit şi în cazul cărora documentele justificative solicitate au fost furnizate, în conformitate cu articolul 50 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447, de către autorităţile vamale de pe teritoriul vamal al Regatului Unit înainte de încheierea perioadei de tranziţie se aplică titlul II capitolul 1 secţiunea 1 din regulamentul menţionat, care se aplică şi în ceea ce priveşte anularea cererilor şi returnarea cantităţilor alocate neutilizate din cadrul acestor cereri.