Art. 40. - Art. 40: Definiţii - Decizia 274/11-ian-2019 privind semnarea, în numele Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
Acte UE
Jurnalul Oficial 47Lbis
În vigoare Versiune de la: 21 Ianuarie 2020
Art. 40: Definiţii
În sensul prezentului titlu, se aplică următoarele definiţii:
(a)"punere la dispoziţie pe piaţă" înseamnă furnizarea unei mărfi pentru distribuţie, consum sau utilizare pe piaţă în cursul unei activităţi comerciale, fie în schimbul unei plăţi, fie gratuit;
(b)"introducere pe piaţă" înseamnă prima punere la dispoziţie a unei mărfi pe piaţă în Uniune sau în Regatul Unit;
(c)"furnizarea unei mărfi pentru distribuţie, consum sau utilizare" înseamnă că o marfă existentă şi identificabilă în mod individual, după etapa de fabricaţie, face obiectul unui acord scris sau verbal încheiat între două sau mai multe persoane juridice sau fizice pentru transferul dreptului de proprietate, al oricărui alt drept real sau al posesiei cu privire la marfa în cauză sau aceasta face obiectul unei oferte adresate unei/unor persoane juridice sau fizice pentru încheierea unui astfel de acord;
(d)"punere în funcţiune" înseamnă prima utilizare a unei mărfi în Uniune sau în Regatul Unit de către utilizatorul final în scopul pentru care a fost destinată sau, în cazul echipamentelor maritime, montarea la bord;
(e)"supravegherea pieţei" înseamnă activităţile desfăşurate şi măsurile luate de autorităţile de supraveghere a pieţei pentru a se asigura că mărfurile respectă cerinţele aplicabile şi că nu pun în pericol sănătatea, siguranţa sau alte aspecte referitoare la protecţia intereselor publice;
(f)"autoritate de supraveghere a pieţei" înseamnă o autoritate a unui stat membru sau a Regatului Unit care este responsabilă cu supravegherea pieţei pe teritoriul său;
(g)"condiţii pentru comercializarea mărfurilor" înseamnă cerinţele privind caracteristicile mărfurilor, cum ar fi nivelurile de calitate, performanţă, siguranţă sau dimensiunile, inclusiv cerinţele privind compoziţia acestor mărfuri sau privind terminologia, simbolurile, testarea şi metodele de testare, ambalarea, marcarea, etichetarea şi procedurile de evaluare a conformităţii utilizate în legătură cu aceste mărfuri; sintagma acoperă, de asemenea, cerinţele privind metodele şi procesele de producţie, în cazul în care acestea au un efect asupra caracteristicilor produsului;
(h)"organism de evaluare a conformităţii" înseamnă un organism care desfăşoară activităţi de evaluare a conformităţii, inclusiv etalonarea, testarea, certificarea şi inspecţia;
(i)"organism notificat" înseamnă un organism de evaluare a conformităţii autorizat să îndeplinească sarcini de evaluare a conformităţii ca parte terţă în temeiul legislaţiei Uniunii care armonizează condiţiile pentru comercializarea mărfurilor;
(j)"produse de origine animală" înseamnă produse de origine animală, subproduse de origine animală şi produse derivate, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 punctele 29, 30 şi 31 din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului (18) şi, respectiv, furaje de origine animală, alimente şi furaje care conţin produse de origine animală.
(18)Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor ("Legea privind sănătatea animală") (JO L 84, 31.3.2016, p. 1).