Art. 173. - Art. 173: Calendarul procedurii în faţa comisiei de arbitraj - Decizia 274/11-ian-2019 privind semnarea, în numele Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

Acte UE

Jurnalul Oficial 47Lbis

În vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2020
Art. 173: Calendarul procedurii în faţa comisiei de arbitraj
(1)Comisia de arbitraj notifică hotărârea sa Uniunii, Regatului Unit şi Comitetului mixt în termen de 12 luni de la data instituirii comisiei de arbitraj. În cazul în care comisia de arbitraj consideră că nu poate respecta acest termen, preşedintele său notifică acest lucru în scris Uniunii şi Regatului Unit, precizând motivele întârzierii şi data la care comisia intenţionează să îşi încheie activitatea.
(2)În termen de 10 zile de la instituirea comisiei de arbitraj, Uniunea sau Regatul Unit poate prezenta o cerere motivată invocând caracterul urgent al cazului. În acest caz, comisia de arbitraj pronunţă o hotărâre privind caracterul urgent al cazului în termen de 15 zile de la primirea unei astfel de cereri. În cazul în care a constatat caracterul urgent al cazului, comisia de arbitraj depune toate eforturile pentru a notifica hotărârea sa Uniunii şi Regatului Unit în termen de şase luni de la data instituirii sale.