Art. 157. - Art. 157: Obligaţiile care îi revin Regatului Unit după 31 decembrie 2020 - Decizia 274/11-ian-2019 privind semnarea, în numele Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

Acte UE

Jurnalul Oficial 47Lbis

În vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2020
Art. 157: Obligaţiile care îi revin Regatului Unit după 31 decembrie 2020
(1)Pe baza conturilor agenţiilor, în măsura în care obligaţiile relevante nu au fost provizionate la 31 decembrie 2020, Regatul Unit plăteşte cota care îi revine din următoarele obligaţii în conformitate cu cheia sa de contribuţie pentru fiecare dintre aceste agenţii, pe baza conturilor lor auditate la 31 decembrie 2020:
a)obligaţiile privind pensiile personalului Agenţiei Europene de Apărare, al Institutului pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene şi al Centrului Satelitar al Uniunii Europene;
b)orice obligaţii rezultate din lichidarea Uniunii Europei Occidentale.
(2)Plata aferentă obligaţiilor menţionate la alineatul (1) se efectuează până la 30 iunie 2021.