Art. 14. - Art. 14: Dreptul de ieşire şi de intrare - Decizia 274/11-ian-2019 privind semnarea, în numele Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

Acte UE

Jurnalul Oficial 47Lbis

În vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2020
Art. 14: Dreptul de ieşire şi de intrare
(1)Cetăţenii Uniunii şi resortisanţii Regatului Unit, membrii de familie ai acestora şi alte persoane care îşi au reşedinţa pe teritoriul statului-gazdă în conformitate cu condiţiile stabilite în prezentul titlu au dreptul de a părăsi statul-gazdă şi dreptul de a intra în statul-gazdă, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (1) şi la articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2004/38/CE, cu un paşaport valabil sau cu o carte de identitate naţională, în cazul cetăţenilor Uniunii şi al resortisanţilor Regatului Unit, şi cu un paşaport valabil în cazul membrilor de familie ai acestora şi al altor persoane care nu sunt cetăţeni ai Uniunii sau resortisanţi ai Regatului Unit.
La cinci ani după încheierea perioadei de tranziţie, statul-gazdă poate decide să nu mai accepte cărţi de identitate naţionale în scopul intrării sau al ieşirii de pe teritoriul său dacă astfel de cărţi de identitate nu includ un cip care respectă standardele aplicabile ale Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale privind identificarea biometrică.
(2)Titularii unui document valabil eliberat în conformitate cu articolul 18 sau 26 nu au nevoie de viză de ieşire, de viză de intrare sau de o altă formalitate echivalentă.
(3)În cazul în care, după încheierea perioadei de tranziţie, statul-gazdă le impune membrilor de familie care se alătură cetăţeanului Uniunii sau resortisantului Regatului Unit să deţină o viză de intrare, statul-gazdă le acordă acestor persoane toate facilităţile pentru obţinerea vizelor necesare. Aceste vize se eliberează gratuit, în cel mai scurt termen şi pe baza unei proceduri accelerate.