Art. 107. - Art. 107: Securitate socială - Decizia 274/11-ian-2019 privind semnarea, în numele Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

Acte UE

Jurnalul Oficial 47Lbis

În vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2020
Art. 107: Securitate socială
Foştii membri ai Parlamentului European, indiferent de cetăţenie, care primesc o pensie în această calitate, precum şi persoanele care au dreptul la pensii de urmaş în calitate de supravieţuitori ai foştilor membri, indiferent de cetăţenie, sunt scutiţi de la afilierea obligatorie la sistemele naţionale de securitate socială din Regatul Unit şi de la plata cotizaţiilor la acestea, în aceleaşi condiţii ca cele care erau aplicabile în ultima zi a perioadei de tranziţie, cu condiţia ca foştii membri ai Parlamentului European să fi fost membri ai Parlamentului European înainte de încheierea perioadei de tranziţie.