Art. 4. - "alchilfenoli şi alchilfenoli etoxilaţi" înseamnă compuşii organici obţinuţi prin alchilarea fenolilor şi prin etoxilarea alchilfenolilor, incluzând toţi compuşii enumeraţi la rubrica 43 din anexa XIV sau la rubrica 46 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului ( 8 ); - Decizia 2607/17-dec-2025 de stabilire a criteriilor de acordare a etichetei ecologice a UE pentru vopsele şi lacuri decorative şi produse conexe, acoperiri performante şi produse conexe, precum şi pentru vopselele cu aerosoli pe bază de apă aplicate prin pulverizare şi de abrogare a Deciziei 2014/312/UE

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 22 Decembrie 2025
Art. 4
În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiţii:
1."vopsele cu aerosoli aplicate prin pulverizare" înseamnă recipientele pulverizatoare de aerosoli, adică recipientele nereîncărcabile confecţionate din metal şi care conţin un gaz comprimat, lichefiat sau dizolvat sub presiune, cu o formulă de vopsea şi prevăzute cu un dispozitiv de emisie care permite conţinutului să fie ejectat sub formă de particule solide sau lichide în suspensie într-un gaz, ca pastă sau în stare lichidă;
2."alchilfenoli şi alchilfenoli etoxilaţi" înseamnă compuşii organici obţinuţi prin alchilarea fenolilor şi prin etoxilarea alchilfenolilor, incluzând toţi compuşii enumeraţi la rubrica 43 din anexa XIV sau la rubrica 46 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului (8);
(8)Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2006/1907/oj).
3."antialge" înseamnă produsele de acoperire menite să prevină sau să reducă deteriorarea peliculei de acoperire ca urmare a creşterii algelor;
4."acoperire antivegetativă" înseamnă materialele de acoperire aplicate pe secţiunile subacvatice ale corpului unei nave sau pe alte structuri subacvatice pentru a descuraja dezvoltarea organismelor;
5."antifungice" înseamnă produsele de acoperire menite să prevină sau să reducă dezvoltarea mucegaiului sau deteriorarea peliculei de acoperire ca urmare a creşterii fungilor;
6."antimicrobian" sau "antibacterian" înseamnă proprietatea unui produs de acoperire de a inhiba sau de a preveni creşterea şi proliferarea microorganismelor sau a bacteriilor pe suprafaţa sa în condiţii favorabile colonizării microbiene, cuprinzând atât produsele de protecţie, cât şi dezinfectanţii, astfel cum sunt definite în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012;
7."acoperiri anticorozive" înseamnă produsele de acoperire concepute pentru a preveni coroziunea substraturilor metalice în prezenţa oxigenului şi a umidităţii, prin aplicarea unui înveliş protector;
8."grunduri pentru mărirea aderenţei", astfel cum sunt definite în subcategoria la punctul 1.1 subcategoria (h) din anexa I la Directiva 2004/42/CE;
9."vopsele pe bază de ciment" înseamnă vopselele sub formă de pulbere a căror formulă conţine cantităţi semnificative de ciment Portland sau de alt ciment şi care trebuie amestecate atent cu apă înainte de aplicare;
10."acoperiri pentru pereţii exteriori din substrat mineral", astfel cum sunt definite la punctul 1.1 subcategoria (c) din anexa I la Directiva 2004/42/CE;
11."agenţi de reticulare" înseamnă substanţele care facilitează formarea de legături covalente sau necovalente (supramoleculare) între catene polimerice separate sau între părţi neînvecinate ale aceleiaşi catene polimerice, modificând astfel proprietăţile acoperirii (de exemplu uscarea, rezistenţa mecanică, rezistenţa chimică sau aderenţa);
12."vopsele extra mate" înseamnă vopselele care, la un unghi de incidenţă de 85°, au un grad de reflexie < 5;
13."scop decorativ" înseamnă un tratament al cărui obiectiv principal este modificarea sau restabilirea aspectului unui substrat;
14."produse de protecţie pentru peliculă uscată" înseamnă produsele biocide în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 destinate utilizării în tipul de produs 7, astfel cum este descris în anexa V la regulamentul respectiv, utilizate pentru a conserva peliculele sau acoperirile prin ţinerea sub control a alterărilor microbiene sau a creşterii algelor, cu scopul de a proteja proprietăţile iniţiale ale suprafeţei materialelor sau obiectelor;
15."vopsele elastomerice" înseamnă vopselele concepute pentru a conferi un finisaj decorativ şi protector de înaltă calitate suprafeţelor de zidărie prin acoperirea şi etanşarea fisurilor din substrat şi care, datorită proprietăţilor lor elastice şi aplicării unor pelicule mai groase, se pot dilata şi contracta odată cu mişcarea clădirilor cauzată de variaţia temperaturii, îmbunătăţind astfel durabilitatea materialului de zidărie subiacent;
16."familie de produse" înseamnă o grupă de produse de acoperire fabricate de acelaşi producător, cu aceeaşi formulă de bază şi din aceeaşi subcategorie de produse, dar care diferă numai în ceea ce priveşte nuanţa şi/sau formatul de ambalare;
17."material de umplutură" înseamnă un material de acoperire cu o proporţie ridicată de adjuvant, având drept scop principal eliminarea neregularităţilor substraturilor care urmează să fie vopsite şi îmbunătăţirea aspectului suprafeţelor;
18."microparticule de polimer sintetic peliculogene" înseamnă microparticulele de polimeri sintetici care sunt adăugate în formula vopselei sau a lacului sau care se numără printre ingredientele acestora şi ale căror proprietăţi fizice suferă modificări permanente în timpul aplicării şi întăririi vopselei sau a lacului, ducând la formarea unei pelicule;
19."produse finale" înseamnă vopselele şi lacurile decorative şi produse conexe, acoperirile performante şi produsele conexe, precum şi vopselele cu aerosoli pe bază de apă aplicate prin pulverizare cărora li se acordă eticheta ecologică a UE, sub forma în care sunt vândute clienţilor;
20."acoperiri pentru podele şi vopsele pentru podele" înseamnă acoperirile şi vopselele special formulate pentru a fi aplicate pe pardoseli, în scopul protejării sau al colorării substratului pardoselii;
21."vopsele lucioase" înseamnă vopselele care, la un unghi de incidenţă de 60°, au un grad de reflexie &gt; / = 60;
22."impurităţi" înseamnă constituenţii neintenţionaţi (reziduuri, poluanţi, contaminanţi, produse secundare etc.) care rămân în produsul cu eticheta ecologică a UE în concentraţii mai mici de 100 ppm (0,0100 % g/g, 100 mg/kg) sau care rămân în ingredientul sau materia primă furnizată în concentraţii mai mici de 1 000 ppm (0,100 % g/g, 1 000 mg/kg). Orice constituent neintenţionat prezent peste aceste limite în produsul cu eticheta ecologică a UE sau în ingredientul sau materia primă furnizată se consideră substanţă componentă;
23."produse de protecţie utilizate în interiorul recipientelor" înseamnă produsele biocide în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 destinate utilizării în tipul de produs 6, astfel cum este descris în anexa V la regulamentul respectiv, în special pentru a conserva produsele fabricate, în timpul depozitării, prin ţinerea sub control a alterărilor microbiene cu scopul de a le proteja termenul de valabilitate şi, respectiv, pentru a conserva nuanţele care vor fi eliberate de maşini;
24."substanţe componente" înseamnă constituenţii (ca substanţe pure sau ca parte a unui amestec şi indiferent de cantitate) care sunt adăugaţi intenţionat în produsul final sau în ingredientele acestuia pentru a obţine sau a influenţa anumite proprietăţi ale produsului final sau ale ingredientelor sale; substanţele despre care se ştie că vor fi eliberate din substanţele componente după adăugarea lor (de exemplu formaldehida din produsele de protecţie şi arilamina din coloranţii azoici şi din pigmenţii azoici) sunt considerate de asemenea substanţe componente; constituenţii neintenţionaţi prezenţi în produsul final sau în ingredientele acestuia în concentraţii care depăşesc concentraţiile permise pentru impurităţi sunt consideraţi substanţe componente;
25."vopsele de interior/exterior pentru finisaje şi placări din lemn, metal sau plastic", astfel cum sunt definite la punctul 1.1 subcategoria (d) din anexa I la Directiva 2004/42/CE;
26."lacuri şi baiţuri pentru ornamente de interior/exterior", astfel cum sunt definite la punctul 1.1 subcategoria (e) din anexa I la Directiva 2004/42/CE;
27."vopsele sau lacuri decorative la care mai trebuie doar adăugată apă" înseamnă vopsele sau lacuri furnizate sub formă de pulbere, care nu utilizează lianţi de ciment şi care trebuie doar să fie amestecate cu apă înainte de a fi utilizate ca oricare dintre categoriile definite la punctul 1.1 subcategoriile (a)-(h) din anexa I la Directiva 2004/42/CE;
28."Lazură (baiţuri)" înseamnă un material de acoperire care conţine cantităţi mici dintr-un pigment şi/sau adjuvant adecvat şi care este utilizat pentru a forma o peliculă transparentă sau semitransparentă pentru decorarea şi/sau protejarea substratului;
29."acoperire de culoare deschisă" înseamnă un strat cu valorile tricromatice Y şi Y10 mai mari de 25, măsurat cu un spectrofotometru pe un substrat alb-negru;
30."acoperire pentru zidărie" înseamnă o acoperire care formează o peliculă decorativă şi protectoare şi care se utilizează pe suprafeţe din beton, cărămizi care permit vopsirea, panouri, tencuieli, plăci din silicat de calciu sau fibrociment;
31."acoperiri mate sau lucioase pentru pereţi interiori şi tavane" înseamnă acoperirile concepute pentru a fi aplicate pe pereţi interiori şi pe tavane care produc o finisare extra mată, mată, semimată, satinată, semilucioasă sau lucioasă;
32."vopsele mate" înseamnă vopsele care, la un unghi de incidenţă de 85°, au un grad de reflexie < 10 şi &gt; / = 5;
33."vopsele cu luciu mediu" (denumite şi semilucioase, satinate sau semimate) înseamnă vopsele care, la un unghi de incidenţă de 60° sau de 85°, au un grad de reflexie < 60 şi &gt; / = 10;
34."baiţuri care nu produc peliculă", astfel cum sunt definite la punctul 1.1 subcategoria (f) din anexa I la Directiva 2004/42/CE;
35."amestec", astfel cum este definit la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006;
36."acoperiri performante multicomponente" înseamnă acoperiri care au aceeaşi utilizare ca acoperirile performante unicomponente, însă conţin o a doua componentă (de exemplu amine terţiare) care se adaugă înainte de aplicare;
37."agent de neutralizare" înseamnă o substanţă chimică sau un material adăugat în formulele de acoperire care acţionează ca bază Bronsted, acid Bronsted, bază Lewis sau acid Lewis pentru a stabiliza pH-ul formulei de acoperire şi a preveni reacţiile sau degradările nedorite în timpul producerii, al depozitării şi al aplicării care ar afecta proprietăţile produsului de acoperire şi ale peliculei uscate rezultate;
38."acoperiri performante monocomponente", astfel cum sunt definite la punctul 1.1 subcategoria (i) din anexa I la Directiva 2004/42/CE;
39."opac" înseamnă o peliculă cu un raport de contrast &gt; / = 98 % la o grosime a peliculei umede de 120 mum;
40."compuşi organostanici" înseamnă orice compus organometalic cu cel puţin o legătură covalentă Sn-C;
41."vopsea" înseamnă un material de acoperire pigmentat, furnizat sub formă lichidă, de pastă sau de pulbere, care, aplicat pe un substrat, formează o peliculă opacă cu rol protector sau decorativ sau cu proprietăţi tehnice specifice, iar după aplicare se usucă şi formează un strat solid, aderent şi protector;
42."PFAS" înseamnă orice substanţă care conţine cel puţin un atom de carbon de metil (CF3-) sau metilen (-CF2-) complet fluorurat (fără niciun atom de H/Cl/Br/I ataşat acestuia), cu excepţia unei substanţe care conţine doar următoarele elemente structurale: CF3-X sau X-CF2-X’, unde X = -OR sau -NRR’ şi X’ = metil (-CH3), metilen (-CH2-), o grupă de substanţe aromatice, o grupă carbonil (-C(O)-), -OR", -SR" sau –NR"R"’ şi unde R/R’/R"/R"’ este un hidrogen (-H), metil (-CH3), metilen (-CH2-), o grupă de substanţe aromatice sau o grupă carbonil (-C(O)-);
43."ftalaţi" înseamnă esteri ai acidului ftalic/ai acidului ortoftalic/ai acidului benzen-1,2-dicarboxilic;
44."tencuieli" înseamnă materialele preamestecate concepute pentru placarea tavanelor şi a pereţilor interiori sau exteriori, cum ar fi tencuielile de ipsos, tencuielile sub formă de pastă fără solvenţi, mortarele pentru zidărie şi vopselele structurate pentru pereţi concepute pentru a fi utilizate ca tencuieli de interior cu grosimea &gt; 400 mum şi/sau cu o acoperire minimă < 2 m2/l;
45."acoperire sub formă de pulbere" înseamnă un strat protector sau decorativ format prin aplicarea unei pulberi de acoperire pe un substrat, urmată de fuziune pentru a crea o peliculă continuă;
46."grunduri", astfel cum sunt definite la punctul 1.1 subcategoria (g) din anexa I la Directiva 2004/42/CE;
47."vopsele pentru marcaje rutiere" înseamnă vopselele care fac parte din mijloacele de semnalizare orizontală şi care necesită o componentă funcţională pentru a asigura siguranţa rutieră;
48."subcategorie de produse" înseamnă un scop de utilizare definit pentru care a fost formulat un produs de acoperire şi care este corelat cu subcategoriile definite în secţiunea 1.1 din domeniul de aplicare al anexei I la Directiva 2004/42/CE. Din motive de claritate, vopselele cu aerosoli aplicate prin pulverizare sunt considerate întotdeauna o subcategorie separată de vopselele convenţionale, chiar dacă au utilizarea lor serveşte aceluiaşi scop final;
49."substanţă", astfel cum este definită la articolul 3 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006;
50."transparent" şi "semitransparent" înseamnă o peliculă cu un raport de contrast < 98 % la o grosime a peliculei umede de 120 mum;
51."sistem de nuanţare" înseamnă o metodă de preparare a vopselelor colorate prin amestecarea unei "baze de nuanţare" cu nuanţe colorate;
52."nanoformă de TiO2" înseamnă o formă de TiO2 care îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată nanoformă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, indiferent dacă este sau nu necesară înregistrarea sa efectivă în baza regulamentului respectiv;
53."finisaje şi placări" sunt elemente de construcţie cu roluri funcţionale şi estetice. Finisajele se referă la materialele de finisare din jurul marginilor sau al deschiderilor, cum ar fi uşile şi ferestrele, care se folosesc pentru a masca îmbinările, a proteja suprafeţele şi a înfrumuseţa amenajarea. Placările reprezintă aplicarea unui material asupra altuia într-o clădire pentru a proteja materialul aflat dedesubt, a îmbunătăţi izolarea anvelopei clădirii şi/sau a contribui la atractivitatea vizuală;
54."valori tricromatice" înseamnă cantitatea de stimuli din culoarea de referinţă, într-un sistem tricromatic dat, necesară pentru a corespunde culorii stimulului avut în vedere. În sistemele colorimetrice standard adoptate de CIE (de exemplu CIE 1931 şi CIE 1964), valorile tricromatice sunt reprezentate, de exemplu, prin simbolurile R, G, B; X, Y, Z; R10, G10, B10 sau X10, Y10, Z10;
55."amorsă" este stratul pregătitor aplicat înainte de stratul final de vopsea sau de lac, conceput pentru a îmbunătăţi aderenţa, a nivela suprafaţa, a închide porii, a îmbunătăţi percepţia culorii în cazul nuanţelor mai închise şi/sau a oferi o protecţie suplimentară substratului;
56."sistem de vopsea care se întăreşte în prezenţa UV" înseamnă întărirea materialelor de acoperire prin expunerea la radiaţii ultraviolete artificiale;
57."lac" înseamnă un material de acoperire transparent care, aplicat pe un substrat, formează o peliculă solidă, transparentă, cu rol protector sau decorativ sau cu proprietăţi tehnice specifice şi care după aplicare se usucă şi formează un strat solid, aderent şi protector;
58."acoperiri de impermeabilizare" înseamnă produsele şi sistemele de acoperire (inclusiv toate grundurile şi amorsele) aplicate sub formă lichidă pentru a etanşa suprafeţele acoperişurilor (inclusiv ale acoperişurilor verzi), suprafeţele interioare sau exterioare ale unei clădiri şi elementele de construcţie care intră în contact cu solul;
59."ceruri" înseamnă o grupă de compuşi organici care sunt, de regulă, solizi la temperatura camerei şi care devin maleabili sau lichizi atunci când sunt încălziţi;
60."uleiuri pentru lemn" înseamnă uleiurile utilizate pentru îngrijirea şi protejarea lemnului (de exemplu pentru a conferi un efect hidrofug) fără nicio acţiune de curăţare;
61."produse de protecţie a lemnului" sunt produsele biocide, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, care sunt destinate utilizării în tipul de produs 8 astfel cum este descris în anexa V la regulamentul respectiv şi sunt utilizate pentru protejarea lemnului, începând chiar din fabrica de cherestea, sau a produselor din lemn prin combaterea organismelor care distrug lemnul sau îi deteriorează aspectul, inclusiv a insectelor.