Nou Art. 2. - Art. 2: Servicii de asigurare - Decizia 2570/18-dec-2025 de stabilire a cartei de misiune a Serviciului de Audit Intern al Comisiei
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Art. 2: Servicii de asigurare
(1)Scopul serviciilor de asigurare furnizate de IAS este de a confirma sau de a verifica dacă:
a)riscurile sunt identificate, evaluate şi gestionate în mod adecvat şi continuu;
b)informaţiile financiare, manageriale şi operaţionale importante sunt exacte, fiabile şi furnizate în timp util;
c)se respectă politicile, procedurile şi actele cu putere de lege şi normele administrative aplicabile ale Comisiei;
d)obiectivele Comisiei sunt îndeplinite în mod eficace şi eficient;
e)elaborarea şi menţinerea unor procese de control de înaltă calitate sunt promovate în întreaga Comisie.
(2)Serviciile de asigurare furnizate trebuie să permită IAS:
a)să furnizeze o concluzie/opinie independentă în fiecare raport de audit;
b)să formuleze recomandări pentru îmbunătăţirea gestionării, a performanţei şi a răspunderii eficiente şi eficace în cadrul Comisiei şi al departamentelor sale, al agenţiilor executive şi al oficiilor europene.