Art. 4. - Art. 4: Informare şi măsuri de control - Decizia 2460/13-dec-2022 privind schema de ajutor naţional pe termen lung pentru agricultură în regiunile nordice ale Suediei

Acte UE

Jurnalul Oficial 321L

În vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2022
Art. 4: Informare şi măsuri de control
(1)Suedia, ca parte a informaţiilor furnizate în conformitate cu articolul 143 alineatul (2) din Actul de aderare, transmite Comisiei în fiecare an, până la 1 iunie, informaţiile referitoare la punerea în aplicare a ajutoarelor acordate în temeiul prezentei decizii în cursul anului calendaristic precedent.
Informaţiile includ, în special:
a)identificarea unităţilor municipale în care ajutorul s-a plătit, prin intermediul unei hărţi detaliate şi, dacă este necesar, prin intermediul altor date;
b)producţia totală din anul de raportare, pentru subregiunile eligibile pentru ajutor în temeiul prezentei decizii, exprimată în cantităţi pentru fiecare dintre produsele menţionate în anexa II;
c)numărul total de factori de producţie şi cantităţile, numărul de factori de producţie şi cantităţile eligibile pentru ajutor şi numărul de factori de producţie şi cantităţile care au beneficiat de sprijin pentru fiecare sector de producţie menţionat în anexa II, cu o defalcare per produs în cadrul fiecărui sector, inclusiv indicarea oricărei depăşiri a numărului anual maxim autorizat de factori de producţie şi a cantităţilor, precum şi descrierea eventualelor măsuri luate pentru a preveni o astfel de depăşire;
d)valoarea totală a ajutorului plătit, suma totală a ajutorului per categorie de ajutor şi tip de producţie, sumele plătite beneficiarilor per factor de producţie/altă unitate, precum şi criteriile pentru diferenţierea ajutoarelor pe subregiuni şi tipuri de exploataţii agricole sau pe baza altor consideraţii;
e)sistemul de plată aplicat, cu detalii referitoare la eventualele avansuri bazate pe estimări, plăţi finale, precum şi plăţi excedentare constatate şi recuperarea lor;
f)sumele plătite în temeiul articolului 32 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în unităţile administrative care intră sub incidenţa prezentei decizii;
g)trimiterile la legislaţia naţională în baza căreia este acordat ajutorul.
(2)Până la 1 iunie 2028, Suedia, în plus faţă de raportul anual care vizează anul 2027, transmite Comisiei un raport care vizează perioada de cinci ani de la 1 ianuarie 2023 până la 31 decembrie 2027.
Raportul indică, în special:
a)valoarea totală a ajutoarelor plătite în cursul perioadei de cinci ani şi defalcarea acesteia pe categorii de ajutor, tipuri de producţie şi subregiuni;
b)pentru fiecare categorie de ajutoare, cantităţile totale produse per an şi, pentru perioada de cinci ani, numărul factorilor de producţie şi nivelurile veniturilor agricultorilor din regiunile eligibile pentru ajutoare;
c)evoluţia producţiei agricole, a prelucrării şi a comercializării în contextul social şi economic din regiunile nordice;
d)efectele ajutorului asupra protecţiei mediului înconjurător şi asupra conservării mediului rural;
e)propunerile pentru dezvoltarea pe termen mediu a ajutoarelor pe baza datelor prezentate în raport.
(3)Suedia furnizează date într-o formă compatibilă cu standardele statistice utilizate de către Uniune.
(4)Suedia ia toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei decizii şi măsurile adecvate de control referitoare la beneficiarii ajutoarelor.
(5)În măsura posibilului, măsurile de control se armonizează cu sistemele de control aplicate în cadrul schemelor de sprijin acordat de Uniune.