Nou Art. 2. - Decizia 2416/27-oct-2025 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului specializat privind transportul rutier, constituit prin Acordul comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, cu privire la o listă a categoriilor, tipurilor şi gradelor de gravitate ale încălcărilor grave care pot conduce la pierderea bunei reputaţii a unui operator de transport rutier de mărfuri

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2025
Art. 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.