Art. 42. - Art. 42: Bugetul - Decizia 2009/371/JAI/06-apr-2009 privind înfiinţarea Oficiului European de Poliţie (Europol)

Acte UE

Jurnalul Oficial 121L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Mai 2009
Art. 42: Bugetul
(1)Veniturile Europol provin, fără a aduce atingere celorlalte tipuri de venituri, dintr-o subvenţie comunitară prevăzută în bugetul general al Uniunii Europene (secţiunea "Comisia") începând de la data aplicării prezentei decizii. Finanţarea Europol face obiectul unui acord între Parlamentul European şi Consiliu (denumite în continuare "autoritatea bugetară"), astfel cum se prevede în Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară (1).
(1)JO C 139, 14.6.2006, p. 1.
(2)Cheltuielile Europol cuprind cheltuieli cu personalul, cheltuieli administrative, cheltuieli cu infrastructura şi cheltuieli operaţionale.
(3)Directorul întocmeşte un buget estimativ de venituri şi cheltuieli al Europol pentru anul financiar următor, inclusiv un proiect al schemei de personal, şi îl prezintă consiliului de administraţie. Proiectul schemei de personal cuprinde posturile permanente sau temporare, precum şi cele de experţi naţionali detaşaţi şi prevede numărul, gradul şi categoria personalului angajat de Europol pentru anul financiar respectiv.
(4)Există un echilibru între venituri şi cheltuieli.
(5)Consiliul de administraţie adoptă bugetul estimativ de venituri şi cheltuieli, inclusiv proiectul schemei de personal, însoţit de proiectul programului de lucru, şi le transmite Comisiei, până la data de 31 martie a fiecărui an. În cazul în care Comisia prezintă obiecţii cu privire la bugetul estimativ, aceasta informează consiliul de administraţie în termen de treizeci de zile de la primirea acestuia.
(6)Bugetul estimativ este transmis de către Comisie autorităţii bugetare, împreună cu proiectul bugetului general preliminar al Uniunii Europene.
(7)Pe baza acestui buget estimativ, Comisia înscrie în proiectul preliminar al bugetului general al Comunităţilor Europene creditele pe care le consideră necesare, ţinând cont de schema de personal şi de cuantumul subvenţiei care se alocă din bugetul respectiv şi depune proiectul preliminar de buget la autoritatea bugetară în conformitate cu articolul 272 din Tratatul privind Comunitatea Europeană.
(8)Autoritatea bugetară autorizează creditele pentru subvenţia destinată Europol şi schema de personal, cu ocazia adoptării bugetului general al Uniunii Europene.
(9)Consiliul de administraţie adoptă bugetul Europol şi schema de personal. Acestea devin definitive după adoptarea finală a bugetului general al Uniunii Europene. Dacă este cazul, acestea sunt adaptate în consecinţă, prin adoptarea unui buget revizuit.
(10)Toate modificările aduse bugetului şi schemei de personal se efectuează conform procedurii prevăzute la alineatele (5)-(9).
(11)Consiliul de administraţie notifică autoritatea bugetară, cât mai curând posibil, intenţia sa de a pune în aplicare orice proiect care ar putea avea implicaţii financiare semnificative pentru finanţarea bugetului, în special proiectele legate de proprietate, cum ar fi închirierea sau achiziţionarea de imobile. Consiliul de administraţie informează Comisia în acest sens. În cazul în care o parte a autorităţii bugetare îşi manifestă intenţia de a prezenta un aviz, aceasta comunică avizul respectiv consiliului de administraţie în termen de şase săptămâni de la data la care a notificat proiectul autorităţii bugetare.