Art. 26. - Art. 26: Scopul - Decizia 2008/615/JAI/23-iun-2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere
Acte UE
Jurnalul Oficial 210L
În vigoare Versiune de la: 25 Aprilie 2024
Art. 26: Scopul
(1)Prelucrarea datelor cu caracter personal de către statul membru destinatar este permisă doar pentru scopul pentru care au fost furnizate, în conformitate cu prezenta decizie. Prelucrarea în alt scop este permisă numai cu autorizarea prealabilă a statului membru care administrează fişierul şi doar cu respectarea legislaţiei naţionale a statului membru destinatar. O astfel de autorizaţie poate fi acordată cu condiţia ca prelucrarea în alte scopuri să fie permisă de legislaţia naţională a statului membru care administrează fişierul.
(2)Prelucrarea datelor furnizate conform articolelor 3, 4 şi 9 de către statul membru care efectuează căutarea sau compararea este permisă doar pentru:
a)a stabili dacă profilurile ADN sau datele dactiloscopice comparate concordă;
b)a pregăti şi înainta o cerere formulată de organele de poliţie sau judiciare în vederea acordării de asistenţă juridică în concordanţă cu legislaţia naţională, dacă aceste date concordă;
c)a efectua o înregistrare, în sensul articolului 30.
Statul membru care administrează fişierul poate prelucra datele furnizate în conformitate cu articolele 3, 4 şi 9 numai atunci când este necesar în scopul comparării, al furnizării răspunsurilor automatizate la căutări sau al înregistrării în conformitate cu articolul 30. Datele furnizate sunt şterse îndată după compararea datelor sau după răspunsurile automatizate la căutări, în afara cazului în care este necesară continuarea prelucrării datelor în scopurile menţionate la literele (b) şi (c) din primul paragraf.
(3)Datele furnizate în conformitate cu articolul 12 pot fi utilizate de către statul membru care administrează fişierul numai atunci când acest lucru este necesar în scopul furnizării răspunsurilor automatizate la procedurile de căutare sau al înregistrării în conformitate cu articolul 30. Datele furnizate sunt şterse îndată după transmiterea răspunsurilor automatizate la căutări, în afara cazului în care este necesară continuarea prelucrării în vederea înregistrării în conformitate cu articolul 30. Statul membru care efectuează căutarea poate folosi datele primite ca răspuns numai pentru procedura pentru care a fost efectuată căutarea.