Art. 67. - În timpul exercitării atribuţiilor sale, în timpul concediului de boală şi al concediului fără plată prevăzute la articolele 16 şi 56, în condiţiile stabilite de aceste articole sau atunci când beneficiază de alocaţie de invaliditate, agentul temporar, soţul/soţia sa, în cazul în care soţul/soţia în cauză nu poate beneficia de prestaţii de aceeaşi natură sau de acelaşi nivel în temeiul altor acte cu putere de lege şi norme administrative, copiii săi sau alte persoane aflate în întreţinerea sa în sensul articolului 2 din anexa V, precum şi beneficiarii unei pensii de urmaş, sunt asiguraţi în caz de boală în limita a 80 % din cheltuielile suportate şi sub rezerva aceloraşi dispoziţii ca şi cele stabilite de comun acord de către instituţiile comunitare în temeiul articolului 72 din Statutul funcţionarilor CE . Procentul menţionat anterior se ridică la 85 % pentru următoarele prestaţii: consultaţii şi vizite medicale, intervenţii chirurgicale, spitalizare, produse farmaceutice, radiologie, analize, teste de laborator şi proteze pe bază de reţetă medicală, cu excepţia protezelor dentare. Procentul menţionat anterior se ridică la 100 % în caz de tuberculoză, poliomielită, cancer, afecţiuni mintale şi alte afecţiuni recunoscute de AAIC ca fiind de gravitate comparabilă, precum şi pentru examene de depistare şi pentru naşteri. Cu toate acestea, rambursarea în procent de 100 % nu se aplică în cazul bolilor profesionale sau al accidentelor care au determinat aplicarea articolului 68. - Decizia 2004/676/CE/24-sep-2004 privind statutul agenţilor din cadrul Agenţiei Europene de Apărare
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 29 Ianuarie 2007