Art. 39. - Agentul temporar recrutat este încadrat la prima treaptă a gradului său. - Decizia 2004/676/CE/24-sep-2004 privind statutul agenţilor din cadrul Agenţiei Europene de Apărare

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 2007
Art. 39
(1)Agentul temporar recrutat este încadrat la prima treaptă a gradului său.
Pentru a ţine seama de experienţa profesională a agentului în cauză, AAIC poate acorda un spor de vechime de maxim 24 de luni. Pentru ca prezentul articol să producă efecte, se adoptă dispoziţii generale de aplicare.
(2)Agentul temporar care are o vechime de doi ani într-o treaptă a gradului său avansează în mod automat în treapta următoare a gradului respectiv.
Agentul temporar numit şef de unitate, director sau director general beneficiază, în măsura în care şi-a îndeplinit noile sale atribuţii într-o manieră satisfăcătoare pe durata primelor nouă luni, de o promovare într-o treaptă superioară a gradului respectiv cu intrare în vigoare de la data numirii sale. Această promovare presupune o mărire a salariului lunar de bază egală cu procentul de progresie dintre prima şi a doua treaptă a fiecărui grad.
(3)În cazul în care un agent temporar este numit într-un post căruia îi corespunde un grad superior, în conformitate cu dispoziţiile articolului 9 alineatul (2), agentul în cauză este încadrat la prima treaptă a gradului respectiv. Cu toate acestea, agenţii temporari cu grade între AD 9 şi AD 13 care exercită atribuţii de şef de unitate şi care sunt numiţi într-un grad superior sunt încadraţi la a doua treaptă a noului lor grad. Aceeaşi derogare se aplică oricărui agent temporar promovat într-o funcţie de director sau director general.