Art. 28. - Decizia 2004/676/CE/24-sep-2004 privind statutul agenţilor din cadrul Agenţiei Europene de Apărare
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 2007
Art. 28
Agenţia asistă agentul temporar, în special în procedurile împotriva autorilor de ameninţări, insulte, acte sau declaraţii defăimătoare sau atac la persoană şi proprietate ăi, la care agentul sau familia sa este supus ca urmare a calităţii şi atribuţiilor pe care le deţine.
Agenţia repară prejudiciile pe care agentul temporar le suferă în astfel de cazuri, în măsura în care agentul temporar, în mod intenţionat sau printr-o gravă neglijenţă, nu a stat la originea prejudiciilor în cauză şi nu a putut să obţină repararea prejudiciilor din partea autorului acestora.