Art. 35. - Art. 35: Stabilirea bugetului - Decizia 2002/187/JAI/28-feb-2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 4 Iunie 2009
Art. 35: Stabilirea bugetului
(1)În fiecare an, colegiul, pe baza unui proiect întocmit de directorul administrativ, elaborează situaţia estimativă a încasărilor şi cheltuielilor pentru exerciţiul financiar următor. Această situaţie estimativă, care include un proiect de schemă a personalului, este transmis de către colegiu Comisiei, până la 31 martie.
Reţeaua Judiciară Europeană şi reţelele menţionate la articolul 25 a alineatul (2) sunt informate cu privire la părţile referitoare la activităţile secretariatelor acestora în timp util înainte de înaintarea situaţiei estimative către Comisie.
*) La articolul 35 alineatul (1) cuvintele "31 martie" se înlocuiesc cu "10 februarie"
(2)Pe baza situaţiei estimative, Comisia propune în anteproiectul de buget general al Uniunii Europene cuantumul subvenţiei anuale, precum şi posturile permanente sau temporare şi supune această propunere autorităţii bugetare în conformitate cu articolul 272 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
(3)Autoritatea bugetară autorizează creditele alocate pentru subvenţia destinată Eurojust şi stabileşte de asemenea posturile permanente sau temporare din cadrul statutului aplicabil funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor Europene.
(4)Înainte de începerea exerciţiului financiar, pe baza subvenţiei anuale şi a posturilor autorizate de autoritatea bugetară în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol, colegiul Eurojust adoptă bugetul, inclusiv schema personalului menţionată la articolul 34 alineatul (1) a treia teză, pe care îl adaptează în funcţie de diversele contribuţii acordate Eurojust şi de fondurile provenite din alte surse.