Art. 29. - Art. 29: Directorul administrativ - Decizia 2002/187/JAI/28-feb-2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Iunie 2009
Art. 29: Directorul administrativ
(1)Directorul administrativ al Eurojust este numit cu majoritate de două treimi de colegiu. Colegiul constituie un comitet de selecţie care stabileşte, după lansarea unui apel la candidatură, lista de candidaţi din rândul cărora colegiul alege directorul administrativ. Comisia are dreptul de a participa la procesul de selecţie şi de a face parte din comitetul de selecţie

(2)Durata mandatului directorului administrativ este de 5 ani. Acest mandat poate fi prelungit o dată, fără a fi necesară lansarea unui apel la candidatură, cu condiţia ca colegiul să decidă în acest sens cu o majoritate de trei pătrimi şi să numească directorul administrativ cu aceeaşi majoritate.

(3)Directorul administrativ se supune regulamentelor şi reglementărilor aplicabile funcţionarilor şi celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene.
(4)Directorul administrativ lucrează sub autoritatea colegiului şi a preşedintelui acestuia, acţionând în conformitate cu articolul 28 alineatul (3). Directorul poate fi revocat de colegiu cu o majoritate de două treimi.
(5)Directorul administrativ este însărcinat cu administrarea zilnică a Eurojust şi cu gestionarea personalului, sub controlul preşedintelui.
În acest scop, directorul este responsabil de instituirea şi punerea în aplicare, în cooperare cu colegiul, a unei proceduri eficiente de monitorizare şi evaluare privind realizările administraţiei Eurojust în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor acestuia. Directorul administrativ raportează periodic colegiului rezultatele acestei monitorizări.