Nou Art. 4. - Comisia decide cu privire la punerea la dispoziţie a tranşelor, sub rezerva îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: - Decizia 188/20-ian-2026 de acordare a unei asistenţe macrofinanciare pentru Regatul Haşemit al Iordaniei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 23 Ianuarie 2026
Art. 4
(1)Sub rezerva respectării condiţiilor prevăzute la alineatul (3) primul paragraf, asistenţa macrofinanciară din partea Uniunii este pusă la dispoziţie de către Comisie în trei tranşe de împrumut. Mărimea fiecăreia din tranşele respective se stabileşte în memorandumul de înţelegere.
(2)Cuantumurile asistenţei macrofinanciare din partea Uniunii se provizionează, dacă este cazul, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/947.
(3)Comisia decide cu privire la punerea la dispoziţie a tranşelor, sub rezerva îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:
a)condiţia prealabilă prevăzută la articolul 2 alineatul (1);
b)o implementare continuă şi satisfăcătoare a unui program de politici care să conţină măsuri ferme de ajustare şi de reformă structurală, sprijinite de un mecanism de creditare al FMI fără caracter prudenţial; şi
c)implementarea satisfăcătoare a condiţiilor de politică economică şi financiare convenite în memorandumul de înţelegere.
Punerea la dispoziţie a celei de a doua tranşe nu se realizează, în principiu, mai devreme de trei luni de la punerea la dispoziţie a primei tranşe. Punerea la dispoziţie a celei de a treia tranşe nu se realizează, în principiu, mai devreme de trei luni de la punerea la dispoziţie a celei de a doua tranşe.
(4)În cazul în care condiţiile menţionate la alineatul (3) primul paragraf nu sunt îndeplinite, Comisia suspendă temporar sau anulează plata asistenţei macrofinanciare din partea Uniunii. În astfel de cazuri, Comisia informează Parlamentul European şi Consiliul cu privire la motivele unei astfel de suspendări sau anulări.
(5)Asistenţa macrofinanciară din partea Uniunii este plătită Băncii Centrale a Iordaniei. Sub rezerva dispoziţiilor convenite care sunt prevăzute în memorandumul de înţelegere, inclusiv o confirmare a nevoilor reziduale de finanţare bugetară, fondurile Uniunii pot fi transferate de către Banca Centrală a Iordaniei Ministerului de finanţe al Iordaniei în calitate de beneficiar final.