Nou Art. 1. - Decizia 181/12-dec-2025 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul comitetului mixt instituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană pentru crearea unei legături între respectivele lor scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în ceea ce priveşte modificarea anexei I la acord

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 26 Ianuarie 2026
Art. 1
Poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul comitetului mixt instituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană pentru crearea unei legături între respectivele lor scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la cea de a noua reuniune a sa, sau mai devreme prin intermediul procedurii scrise în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al comitetului mixt, în ceea ce priveşte modificarea anexei I la acordul menţionat, se bazează pe proiectul de decizie a comitetului mixt ataşat la prezenta decizie.
Modificările minore aduse proiectului de decizie pot fi convenite de reprezentanţii Uniunii în cadrul comitetului mixt fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.