Art. 76. - Art. 76: Definiţii - Decizia 1764/05-oct-2021 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte (Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda)

Acte UE

Jurnalul Oficial 355L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2021
Art. 76: Definiţii
În sensul prezentei părţi, se aplică următoarele definiţii:
(a)"ajutoare programabile" înseamnă ajutoarele nerambursabile acordate TTPM, în vederea finanţării strategiilor teritoriale, regionale şi intraregionale, dacă este cazul, sau a priorităţilor stabilite în documentele de programare;
(b)"programare" înseamnă procesul de organizare, de luare a deciziilor şi de alocare a resurselor financiare indicative destinate punerii în aplicare, pe o bază multianuală şi într-unul dintre domeniile prevăzute în partea a II-a, a acţiunilor necesare pentru realizarea obiectivelor asocierii în materie de dezvoltare durabilă a TTPM;
(c)"document de programare" înseamnă documentul în care sunt stabilite strategia, priorităţile şi regimurile TTPM şi care transpune, în mod eficace şi eficient, obiectivele şi ţintele TTPM în materie de dezvoltare durabilă, pentru a urmări obiectivele asocierii;
(d)"planuri de dezvoltare" înseamnă un set coerent de operaţiuni definite şi finanţate exclusiv de TTPM în cadrul propriilor lor politici şi strategii de dezvoltare, precum şi operaţiunile convenite între o anumită ţară sau un anumit teritoriu de peste mări şi statul membru cu care aceasta (acesta) are legături;
(e)"alocare teritorială" înseamnă suma alocată fiecărei ţări sau fiecărui teritoriu de peste mări pentru ajutorul programabil în vederea finanţării strategiilor şi a priorităţilor teritoriale stabilite în documentele de programare;
(f)"alocare regională" înseamnă suma alocată în conformitate cu articolul 84 alineatul (1) pentru ajutorul programabil în vederea finanţării strategiilor sau priorităţilor de cooperare regională, astfel cum sunt stabilite în documentele de programare;
(g)"alocare intraregională" înseamnă suma, din cadrul alocării regionale, alocată în conformitate cu articolul 84 alineatul (2) pentru ajutorul programabil în vederea finanţării strategiilor şi a priorităţilor de cooperare intraregională, astfel cum sunt stabilite în documentele de programare.