Art. 17. - Art. 17: Sprijin la faţa locului - Decizia 1313/2013/UE/17-dec-2013 privind un mecanism de protecţie civilă al Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial 347L
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2023
Art. 17: Sprijin la faţa locului
(1)Comisia poate selecţiona, numi şi trimite o echipă formată din experţi puşi la dispoziţie de statele membre:
a)ca urmare a unei solicitări de expertiză în materie de prevenire, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2);
b)ca urmare a unei solicitări de expertiză în materie de pregătire, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2);
c)în eventualitatea unui dezastru pe teritoriul Uniunii, astfel cum se menţionează la articolul 15 alineatul (5);
d)în eventualitatea unui dezastru în afara Uniunii, astfel cum se menţionează la articolul 16 alineatul (3).
Experţi din cadrul Comisiei şi din cadrul altor servicii ale Uniunii pot fi integraţi în echipă pentru a o sprijini şi pentru a facilita legătura cu ERCC. Experţi trimişi de agenţiile ONU sau de alte organizaţii internaţionale pot fi integraţi în echipă pentru a consolida cooperarea şi pentru a facilita evaluările comune.
În cazul în care eficacitatea operaţională impune acest lucru, Comisia, în strânsă cooperare cu statele membre, poate facilita implicarea unor experţi suplimentari, prin mobilizarea acestora pe teren, precum şi furnizarea de sprijin tehnic şi ştiinţific, şi poate recurge la expertiza ştiinţifică, medicală de urgenţă şi sectorială de specialitate existentă.
(2)Procedura de selecţie şi numire a experţilor este următoarea:
a)statele membre desemnează experţii aflaţi sub responsabilitatea lor care pot fi trimişi pe teren ca membri în echipele de experţi;
b)Comisia selecţionează experţii şi conducătorul echipelor menţionate pe baza calificărilor şi experienţei lor, inclusiv a nivelului lor de formare în domeniul mecanismului Uniunii, a experienţei anterioare dobândite în cursul misiunilor în cadrul mecanismului Uniunii şi a altor acţiuni internaţionale de asistenţă; selecţia se bazează şi pe alte criterii, inclusiv pe competenţele lingvistice, pentru a se garanta că echipa în ansamblu deţine competenţele necesare într-o anumită situaţie;
c)Comisia numeşte experţi şi şefi de echipă pentru misiune în acord cu statul membru care îi desemnează.
Comisia informează statele membre cu privire la sprijinul suplimentar de specialitate furnizat în conformitate cu alineatul (1).
(3)În cazul trimiterii de echipe de experţi, acestea facilitează coordonarea între echipele de intervenţie ale statelor membre şi asigură legătura cu autorităţile competente ale statului solicitant, astfel cum se prevede la articolul 8 litera (d). ERCC menţine legături strânse cu echipele de experţi, cărora le furnizează orientări şi sprijin logistic.