Art. 3. - Art. 3: Pasageri şi bagaje - Conventie din 28-mai-1999 PENTRU UNIFICAREA ANUMITOR NORME REFERITOARE LA TRANSPORTUL AERIAN INTERNAŢIONAL (Conventia de la Montreal)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 3: Pasageri şi bagaje
(1)În ceea ce priveşte transportul de pasageri, se eliberează un document de transport individual sau colectiv care va conţine:
a)indicarea punctelor de plecare şi de destinaţie;
b)indicarea a cel puţin unui punct de escală, dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul aceluiaşi stat parte şi unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat.
(2)Orice alt mijloc de consemnare a informaţiilor precizate la alineatul (1) poate să se substituie eliberării documentului de transport menţionat la alineatul respectiv. În cazul în care se utilizează un astfel de mijloc, transportatorul eliberează pasagerului o declaraţie scrisă privind informaţiile astfel consemnate.
(3)Transportatorul eliberează pasagerului o etichetă de identificare pentru fiecare articol de bagaj înregistrat.
(4)Pasagerului i se eliberează o înştiinţare scrisă prin care i se indică faptul că în cazul aplicării prezentei convenţii aceasta reglementează şi poate să limiteze răspunderea transportatorilor în caz de deces sau vătămare, în caz de distrugere, pierdere sau deteriorare a bagajelor şi în caz de întârziere.
(5)Nerespectarea dispoziţiilor de la alineatele anterioare nu afectează nici existenţa nici valabilitatea contractului de transport, care rămâne în continuare supus dispoziţiilor din prezenta convenţie, inclusiv celor privind limitarea răspunderii.