Art. 1. - În scopul prezentei convenţii, se înţelege prin: - Conventie din 10-mai-1979 europeană pentru protecţia animalelor destinate sacrificării
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 1
(1)Prezenta convenţie trebuie aplicată la deplasarea, adăpostirea, imobilizarea, asomarea şi sacrificarea animalelor domestice care aparţin speciilor următoare: solipezi, rumegătoare, porcine, iepuri şi păsări.
(2)În scopul prezentei convenţii, se înţelege prin:
abator, orice instalaţie sau local aflat sub control sanitar, destinat sacrificării profesionale a animalelor pentru producerea cărnii pentru consum sau pentru alte motive;
deplasarea animalelor: descărcarea sau deplasarea animalelor de la platformele de descărcare sau de la grajdurile sau ţarcurile din abatoare la locul unde urmează sa fie sacrificate;
adăpostire: păstrarea animalelor în grajduri, ţarcuri sau zone acoperite din abatoare acordându-le atenţia necesară (apă, nutreţ, odihnă) înainte de a fi sacrificate;
imobilizare: aplicarea la un animal a oricărui procedeu în conformitate cu prevederile prezentei convenţii pentru a limita mişcarea acestuia în vederea facilitării operaţiunii de asomare sau de sacrificare;
asomare: orice procedeu în conformitate cu prevederile prezentei convenţii care, atunci când este aplicat unui animal, induce o stare de inconştienţă care durează până la survenirea morţii înlăturând, astfel, în orice caz, orice suferinţă evitabilă;
sacrificare: cauzarea morţii animalului după imobilizare, asomare şi sângerare, cu excepţiile prevăzute în capitolul III din prezenta convenţie.