Art. 4. - În cazul în care: - Conventia 90/436/CEE/23-iul-1990 privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2014
Art. 4
În aplicarea prezentei convenţii se respectă următoarele principii:
(1)În cazul în care:
a)o întreprindere a unui stat contractant participă în mod direct sau indirect la administrarea, la controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui alt stat contractant sau
b)aceleaşi persoane participă în mod direct sau indirect la administrarea, la controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi ale unei întreprinderi a unui alt stat contractant,
şi dacă, în oricare dintre cazuri, între cele două întreprinderi, în relaţiile lor comerciale sau financiare, sunt convenite sau impuse condiţii care diferă de cele care ar putea fi convenite între întreprinderi independente, în acest caz orice profituri care, în absenţa condiţiilor respective, ar fi fost realizate de una dintre întreprinderi dar nu au fost realizate de aceasta din cauza condiţiilor respective, pot fi incluse în profiturile întreprinderii respective şi impozitate în consecinţă.
(2)Atunci când o întreprindere a unui stat contractant îşi desfăşoară activitatea în alt stat contractant prin intermediul unui sediu permanent care este situat pe teritoriul acestuia, sediului permanent respectiv îi sunt imputabile profiturile pe care le-ar fi putut realiza, în cazul în care ar fi fost o întreprindere distinctă şi separată care desfăşoară activităţi identice sau similare în condiţii identice sau similare şi care tratează în mod complet independent cu întreprinderea al cărui sediu permanent este.