Nou § 887. - Bugetul rectificativ 3/26-nov-2025 ADOPTAREA DEFINITIVĂ (UE, Euratom) 2026/5 a bugetului rectificativ nr. 3 al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2025

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Ianuarie 2026
Acest credit oferă asistenţă tehnică şi alte măsuri de sprijin, inclusiv mobilizarea expertizei privind reformele, sprijin pentru municipalităţi, societatea civilă şi alte forme de sprijin bilateral pentru conceperea şi punerea în aplicare a reformelor legate de aderarea Ucrainei la Uniune şi pentru consolidarea capacităţii administrative a Ucrainei, sprijinind obiectivele planului. Creditul poate sprijini, de asemenea, alte măsuri menite să remedieze consecinţele războiului, de exemplu în ceea ce priveşte asigurarea respectării justiţiei internaţionale. Acest articol va acoperi, de asemenea, costurile de funcţionare ale Comisiei de audit a Mecanismului pentru Ucraina (inclusiv remunerarea consilierilor speciali, cheltuielile de misiune ale acestora şi contribuţiile de asigurare ale instituţiei), precum şi subvenţiile la dobândă pentru împrumuturile acordate Ucrainei în cadrul pilonului I şi în temeiul Deciziei (UE) 2022/1201 a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 iulie 2022 privind acordarea de asistenţă macrofinanciară excepţională Ucrainei (JO L 186, 13.7.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2022/1201/oj) şi al Deciziei (UE) 2022/1628 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 septembrie 2022 privind acordarea de asistenţă macrofinanciară excepţională Ucrainei şi consolidarea fondului comun de provizionare prin garanţii din partea statelor membre şi prin provizionare specifică pentru anumite datorii financiare legate de Ucraina garantate în temeiul Deciziei nr. 466/2014/UE şi de modificare a Deciziei (UE) 2022/1201 (JO L 245, 22.9.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2022/1628/oj) şi provizionarea anumitor datorii specificate legate de sprijinul acordat de Uniune Ucrainei decis înainte de instituirea Mecanismului pentru Ucraina.