Nou § 431. - Bugetul rectificativ 3/26-nov-2025 ADOPTAREA DEFINITIVĂ (UE, Euratom) 2026/5 a bugetului rectificativ nr. 3 al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2025

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Ianuarie 2026
Activităţile EMSA includ: furnizarea de asistenţă tehnică şi ştiinţifică statelor membre şi Comisiei în vederea dezvoltării şi punerii în aplicare corespunzătoare a legislaţiei Uniunii privind siguranţa maritimă, securitatea, prevenirea poluării cauzate de nave şi simplificarea administrativă a transportului maritim; monitorizarea punerii în aplicare a legislaţiei Uniunii prin vizite şi inspecţii; îmbunătăţirea cooperării cu şi între statele membre; consolidarea capacităţii autorităţilor naţionale competente; furnizarea de asistenţă operaţională, inclusiv dezvoltarea, gestionarea şi întreţinerea serviciilor maritime integrate legate de nave, monitorizarea navelor şi punerea în aplicare a legislaţiei; îndeplinirea sarcinilor operaţionale de pregătire, detectare şi răspuns în ceea ce priveşte poluarea cauzată de nave şi poluarea marină cauzată de către instalaţiile petroliere şi gaziere; şi, la cererea Comisiei, furnizarea de asistenţă tehnică şi operaţională ţărilor terţe.