Art. 57. - Art. 5.7: Transparenţă şi instituirea de măsuri definitive - Acordul 2953/13-dec-2023 INTERIMAR PRIVIND COMERŢUL ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI REPUBLICA CHILE
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 18 Martie 2024
Art. 5.7: Transparenţă şi instituirea de măsuri definitive
(1)În pofida articolului 5.6, partea care deschide o investigaţie globală privind salvgardarea sau care intenţionează să aplice măsuri de salvgardare globale transmite imediat, la cererea celeilalte părţi şi cu condiţia ca aceasta din urmă să aibă un interes substanţial, o notificare scrisă conţinând toate informaţiile pertinente care conduc la deschiderea unei investigaţii globale privind salvgardarea sau la aplicarea unor măsuri de salvgardare globale, inclusiv cu privire la constatările provizorii, dacă este cazul. Prezenta dispoziţie nu aduce atingere articolului 3 alineatul (2) din Acordul privind măsurile de salvgardare.
(2)Atunci când instituie măsuri de salvgardare globale definitive, fiecare parte depune eforturi pentru a le institui într-un mod care afectează cel mai puţin comerţul bilateral, cu condiţia ca partea afectată de măsuri să aibă un interes substanţial, astfel cum este definit la alineatul (4).
(3)În sensul alineatului (2), dacă o parte consideră că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru instituirea de măsuri de salvgardare globale definitive şi intenţionează să aplice astfel de măsuri, aceasta notifică cealaltă parte şi acordă posibilitatea de a organiza consultări bilaterale, cu condiţia ca cealaltă parte să aibă un interes substanţial, astfel cum este definit la alineatul (4). În cazul în care nu se ajunge la o soluţie satisfăcătoare în termen de 15 zile de la notificare, partea importatoare poate adopta măsurile de salvgardare globale adecvate pentru a remedia problema.
(4)În sensul prezentului articol, se consideră că o parte are un interes substanţial atunci când se numără printre cei mai mari cinci furnizori ai mărfii importate în cea mai recentă perioadă de trei ani, fie ca volum absolut, fie ca valoare absolută.