Art. 321. - Art. 3.21: Derogări de la cerinţele privind atestatele de origine - Acordul 2953/13-dec-2023 INTERIMAR PRIVIND COMERŢUL ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI REPUBLICA CHILE

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 18 Martie 2024
Art. 3.21: Derogări de la cerinţele privind atestatele de origine
(1)Produsele expediate sub formă de colete unor persoane particulare de către alte persoane particulare sau care fac parte din bagajul personal ale călătorilor sunt admise ca produse originare fără a fi necesar un atestat de origine, cu condiţia ca aceste produse să nu aibă caracter comercial, să fi fost declarate ca îndeplinind cerinţele prezentului capitol şi să nu existe nicio îndoială cu privire la veridicitatea declaraţiei respective.
(2)Importurile cu caracter ocazional sau care constau numai în produse pentru uzul personal al destinatarilor, al călătorilor sau al familiilor lor sunt considerate importuri lipsite de caracter comercial dacă este evident că, prin natura şi cantitatea mărfurilor, acestea nu sunt destinate comercializării, cu condiţia ca importul să nu facă parte dintr-o serie de importuri despre care se poate considera în mod rezonabil că au fost efectuate separat, cu scopul de a eluda cerinţa privind atestatul de origine.
(3)Valoarea totală a produselor menţionate la alineatul (1) nu trebuie să depăşească 500 EUR sau suma echivalentă în moneda părţii în cazul coletelor ori 1 200 EUR sau suma echivalentă în moneda părţii în cazul produselor care fac parte din bagajul personal al călătorilor.