Art. 32. - Art. 3.2: Cerinţe generale - Acordul 2953/13-dec-2023 INTERIMAR PRIVIND COMERŢUL ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI REPUBLICA CHILE
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare
Versiune de la: 18 Martie 2024
Art. 3.2: Cerinţe generale
(1)În scopul aplicării tratamentului tarifar preferenţial de către una dintre părţi pentru o marfă originară din cealaltă parte, în conformitate cu prezentul acord, cu condiţia ca produsul să îndeplinească toate celelalte cerinţe aplicabile prevăzute în prezentul capitol, se consideră ca fiind originare din cealaltă parte următoarele produse:
a)produsele obţinute în întregime în partea respectivă, astfel cum se prevede la articolul 3.4;
b)produse fabricate exclusiv din materiale originare din partea respectivă; şi
c)produsele fabricate în partea respectivă utilizând materiale neoriginare, cu condiţia ca acestea să îndeplinească cerinţele prevăzute în anexa 3-B.
(2)În cazul în care un produs a dobândit caracterul originar în conformitate cu alineatul (1), materialele neoriginare utilizate la fabricarea produsului respectiv nu sunt considerate neoriginare atunci când produsul este încorporat ca material într-un alt produs.
(3)Cerinţele pentru dobândirea caracterului originar trebuie să fie îndeplinite fără întrerupere pe teritoriul unei părţi.