Art. 66. - Art. 66: Măsuri legate de sănătatea animalelor şi a plantelor - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 66: Măsuri legate de sănătatea animalelor şi a plantelor
În conformitate cu Acordul SPS şi cu standardele, orientările sau recomandările CIPP, OIE şi Codex Alimentarius relevante:
a)părţile recunosc conceptul de zone indemne de dăunători sau boli şi zone cu o prevalenţă redusă a dăunătorilor sau a bolilor;
b)partea importatoare îşi bazează măsurile sanitare aplicabile părţii exportatoare al cărei teritoriu este afectat de un dăunător sau de o boală pe decizia de zonare luată de partea exportatoare, cu condiţia ca nivelul adecvat de protecţie al părţii importatoare să fie atins;
c)atunci când stabilesc zonele indemne de dăunători sau boli şi zonele cu o prevalenţă redusă a dăunătorilor sau a bolilor, părţile iau în considerare factori cum ar fi situarea geografică, ecosistemele, supravegherea epidemiologică şi eficacitatea controalelor sanitare sau fitosanitare din aceste zone.